Local

VIDEO + Foto | CJ Vrancea: Reabilitarea celor două anexe ale Spitalului Județean Focșani, realizată în proporție de peste 50%

Ziarul de Vrancea
21 apr 2023 1463 vizualizări

„Sperăm ca până la sfârșitul anului, această investiție extrem de importantă pentru spitalul județean și pentru comunitatea vrânceană să fie finalizată”, transmite Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, după vizita efectuată astăzi pe șantier.

Comunicatul transmis de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea cu privire la lucrările de reabilitare a secțiilor de Psihiatrie și ORL, Dermatologie, Oftalmologie ale Spitalului Județean: 

VIDEO:Catalin Toma

 

Consiliul Județean Vrancea are în derulare proiectul „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Spitalul Judeţean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focşani, Secţia Psihiatrie şi Boli infecţioase şi Secţia Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie”, finanțat din fonduri europene, iar lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuție.

Președintele Cătălin Toma a efectuat astăzi o vizită pe șantier, pentru a vedea la fața locului cum decurg lucrările, care au termen de finalizare luna decembrie 2023. ”Astăzi, după Paști, suntem în plin șantier al Consiliului Județean Vrancea, la două dintre secțiile Spitalului Județean. Infrastructura spitalicească are nevoie de sprijin și în Vrancea se lucrează pentru comunitate. Gradul de execuție pentru cele două corpuri de clădire este de 53%. Sperăm ca până la sfârșitul anului, această investiție extrem de importantă pentru spitalul județean și pentru comunitatea vrânceană să fie finalizată”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice a celor două corpuri de clădire din Str. Comisia Centrală nr. 15B, prin derularea de lucrări de termoizolare, modernizarea instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și reparații ale tencuielilor degradate/fisurate ale fațadei, lucrări de refacere a finisajelor interioare, lucrări de reparare a trotuarelor degradate și lucrări pentru adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități. Curtea va fi amenjată, va cuprinde locuri de parcare și cele două clădiri vor fi dotate cu lifturi.

Valoarea totală a proiectului este de 12.104.509 lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din bugetul naţional și din bugetul județului.

În urma reabilitării și modernizării acestor secții ale Spitalului Județean, atât pacienții, cât și personalul medical vor beneficia de condiții mult îmbunătățite de tratament, confort și siguranță.

Președintele Cătălin Toma a mai specificat faptul că realizarea unui nou Spital județean este extrem de importantă: ”Oricât se investește pentru reabilitarea și consolidarea acestor secții, județul Vrancea are nevoie de un Spital nou, pe care intenționăm să îl construim și să obținem finanțarea pentru a demara aceste lucrări în perioada următoare”.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.