Local

CJ Vrancea plătește peste 340.000 pe documentații tehnice necesare refacerii a trei drumuri

Ionel Sclavone
30 iul 2018 2718 vizualizări

O firmă din Bacău, care are legături cu fostul deputat PSD Victor Roman, încasează de la Consiliul Județean, condus de baronul Marian Oprișan,  aproape peste 340.000 de lei pe trei documentații pentru refacerea unor drumuri județene. Firma se numește Evalcons Tech SRL și are sediul social în Bacău. Cele trei contracte au fost obținute într-o singură lună, între 25 iunie și 27 iulie.

Astfel, pe 26 iunie, Evalcons Tech SRL din Bacău a fost angajată de instituția condusă Oprișan pentru suma de 98.000 de lei plus TVA ca să realizeze expertiza tehnică, studii și Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru reabilitarea drumului județean DJ 205L. Vor fi realizate studii topografice, geotehnice, hidrologice expertiza tehnică și documentații petnru obținerea avizelor și acordurilor.

Potrivit anunțului publicat pe SEAP, porțiunea de drum pentru care urmează să se realizeze documentația tehnică ar fi fost afectată de „fenomene meteo deosebite“ și necesită reparații. Prin documentația solicitată, Evalcons Tech urmează să determine starea de degradare a drumului și să recomande soluțiile tehnice necesare intervenției. De asemenea, prin expertiza tehnică vor fi estimate și costurile pe care le presupune lucrarea.

O lună mai târziu, pe 27 iulie, firma patronată de Lucia Mâță obținea un nou contract de la Consiliul Județean, în valoare de 70.000 de lei plus TVA. Cerințele au fost aceleași, întocmirea studiilor de teren (topografic, geotehnic, hidrologic și de trafic) DALI și documentații pentru obținerea de avize și acorduri pentru refacerea a zece kilometri de drum județean – DJ 205E.

Al treilea angajament a fost atribuit celor de la Evalcons Tech pe 30 iulie, valoarea acestuia fiind de 119.000 lei plus TVA. La fel ca și în cazurile precedente, firma din Bacău va realiza documentațiile tehnice pentru 17 kilometri de drum județean, pe 205 H, între localitățile între Drumul Național E85 (DN2) și localitățile Domnești Târg - Domnești Sat – Pufești - Ciorani – Călimănesti - Pădureni - E85(DN2). Potrivit informațiilor din SEAP, pentru elaborarea expertizei tehnice pe acest din urmă drum, firma a mai încasat 15.300 de lei plus TVA, la începutul anului, în luna martie.

Evalcons Tech a derulat 40 de contracte cu Consiliul Județean

Evalcons Tech SRL are sediul social în Bacău, la aceeași adresă cu Rutier Conex XXI, societate de proiectări care a participat la mai multe licitații în asociere cu Roman Impex Prest SRL, administrată de fratele fostului deputat PSD Victor Roman. Evalcons Tech este patronată de Lucia Mâță, în vreme ce Rutier Conex XXI este administrată de Iulian Mâță.

Atât Rutier Conex XXI cât și Evalcons Tech SRL sunt abonate la bugetul Consiliului Județean Vrancea de foarte multă vreme. Rutier Conex a derulat cu instituția condusă de Marian Oprișan în jur de 36 de contracte pentru proiectări de drumuri, între 2008 și 2017. În 2015, ștafeta a fost preluată de Evalcons care a fost angajată pentru aproape 40 de contracte, de asemenea atribuite prin încredințare directă.

În Vrancea, asocierea Roman Impex Prest SRL – Rutier Conex XXI a realizat, între altele, lucrarea de proiectare și reabilitare a drumului județean care face legătura între Focșani și Petrești - DJ 204E Focșani – Petrești și a podului de peste pârâul Șoimul. Asocierea a obținut contractul pentru 9.825.000 de lei, la care se adaugă TVA.

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.