Local

CJ a stabilit ce este permis și ce nu în Crângul Petrești

Mihai Boicu
9 aug 2017 1678 vizualizări

Consiliul Județean Vrancea a dat publicității ”Regulamentul de funcționare a Ariei naturale de interes local Crâng Petrești”, prin care se stabilește ceea ce este permis în această zonă.

Persoanele pot veni aici pentru relaxare și pentru studierea florei și faunei. Organizarea oricăror activități se pot face doar cu acordul prealabil al CJ. Pe raza ariei naturale protejate nu este permis accesul animalelor domestice, cu excepția animalelor de companie. Este interzisă camparea în această zonă, la fel ca și aprinderea focului sau abandonarea deșeurilor. Circulația mijloacelor de transport în comun și altor vehicule în interiorul ariei protejate, pe DC 144, este permisă doar cu aprobarea CJ. Vizitatorii pot intra cu bicicletele pe traseele special amenajate și delimitate, în schimb este interzis accesul motocicletelor, motoretelor și a ATV-urilor. Colectarea de floră și faună se poate face doar cu acordul CJ, la fel ca și activitățile de cercetare științifică. ”Încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, penală, materială sau civilă, conform legislaţiei în vigoare, în urma aplicării sancţiunilor corespunzătoare de către organele abilitate (Poliţia Locala, Poliţia Naţională, Jandarmeria)”, se precizează la art. 21 al Regulamentului elaborat de CJ. (Mihai BOICU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.