Local

CJ a scos la licitație trei contracte la drumuri de peste 32 milioane de euro

Mihai Boicu
5 dec 2017 4615 vizualizări

Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație contractele de modernizare a două drumuri pentru care a obținut fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Valoarea acestora se ridică la peste 32 de milioane de euro, la care se adaugă TVA.

Unul dintre drumuri este DJ 202 E Bordești – Tîmboești – Obrejița – Sihlea – Voetin – limită județ Buzău. Contractul prevede, pe lângă lucrări, realizarea serviciilor de proiectare și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului. Valoarea totală a estimată a contractului este de 41,8 milioane lei, fără TVA. Un alt drum pentru a fost scos la licitație contractul este DJ 205 B Dumbrăveni – Gugești – Popești – Urechești – Budești – Cotești – Blidari – Bonțești – Dălhăuți – Faraoanele – Rîmniceanca – Beciu – Odobești. Pentru acest drum valoarea estimată a lucrărilor, a elaborării proiectului de autorizare a lucrărilor, a proiectului de organizare și execuție a lucrărilor, a proiectului tehnic de execuție și a serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului se ridică la 81,4 milioane lei, fără TVA. În ambele cazuri, perioada de înscriere la licitație durează până la 15 ianuarie 2018. Al treilea drum pentru CJ a demarat procedura de licitație este DJ 205 S Focșani – Cîmpineanca – Vârteșcoiu, valoarea documentațiilor care trebuie realizate și a lucrărilor fiind de 26,3 milioane lei, fără TVA. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 3 ianuarie 2018. În total, valoarea contractelor scoase la licitație este de 149,6 milioane lei, fără TVA. CJ a mai semnat contractul de finanțare pentru încă un drum județean, în timp ce pentru un altul a fost necesară schimbarea ghidului de finanțare pentru construcția unui viaduct. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.