Local

Cine va lua lucrarea de reamenajare a infrastructurii de transport din Focșani, finanțată din fonduri europene?

Ionel Sclavone
30 mai 2020 4161 vizualizări

Concurență dură pentru contractul de 70 de milioane de lei al Primăriei Focșani! O nouă licitație se pregătește la Primăria Focșani, condusă de Cristi Misăilă, pentru firmele de casă Troia Premium Construct și Urban Scope. Este vorba de lucrările de proiectare și execuție pentru proiectul intitulat „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul municipiului Focșani în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale”. Valoarea acestora a fost estimată la peste 70 de milioane de lei.

La lIcitația organizată de Primăria Focșani pentru resistematizarea infrastructurii de transport în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale s-au înscris trei ofertanți.Este vorba de asocierea Troia Premium Construct SRL – Urban Scope, susținută de Strabag care pare a fi favorită să câștige contractul,  asocierea Hidro Salt B92 SRL Trace Group Hold și Dineng Dev SRL și asocierea EM Prime Construct SRL – Capital Vision SRL, cu subcontractanții Elektra Invest SRL, Certrans Level SRL și Miral Instal Company SRL. Durata execuției se va întinde de-a lungul a 19 luni, începând cu data la care va fi semnat contractul cu firma câștigătoare și vor fi înmânate ordinele de începere pentru lucrări. Valoarea investiției scoasă la licitaie de Primărie a fost estimată la 59.296.551,97 lei la care se adaugă TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene printr-un proiect accesat de Primăria Focșani prin Porgramul Operațional Regional.

Un proiect finanțat prin POR

Prin proiectul primăriei vor fi construite benzi dedicate transportului public, sensuri unice de circulaţie pe unele artere, sensuri giratorii, piste pentru biciclişti, staţii de transport public inteligente, panouri fotovoltaice pentru susţinerea sistemelor de iluminat, încărcare USB, afişaj publicitar şi informare călători, piloni antiparcare şi piloni retractabili, pentru a oferi posibilitatea restricţionării temporare a traficului auto pe un anumit tronson al arterei, staţii de încărcare pentru vehicule electrice. De asemenea, vor fi reabilitate trotuarele şi amenajate spaţiile verzi. La final, prin acest proiect, Primăria își propune să amenajeze 59 stații de transport public; să modernizeze 7,199 km benzi separate pentru mijloacele de transport public; să reabiliteze 43.402 mp  de străzi; să amenajeze 4 stații puncte de reîncărcare a automobilelor electrice și electrice hibride; să construiască 11,025 km lungime piste pentru biciclete și 127.725 mp trotuare și zone pietonale. Termenul de finalizare al proiectului este 30 septembrie 2021.

O firmă cu susținere de la Cel de Sus

Troia Premium Construct SRL din Buzău a mai fost angajată de Consiliul Județean, în uma unei licitații care s-a încheiat la începutul anului, pentru lucrări de reabilitare și modernizare a unui sector din drumul județean DJ 205L, pe raza comunei Negrilești. Investiția a fost atribuită, pentru 5.731.650,35 de lei, la care se adaugă TVA.

Troia este singurul ofertant care s-a prezentat la licitația organizată de același Consiliu Județean, pentru consolidarea podului de peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Contractul a fost estimat la 4.566.268,05 la care se adaugă TVA. Despre această firmă se spune că ar fi controlată de un personaj care are legături cu ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

În portofoliul societății apar lucrări executate la biserici și imobile aflate în proprietarea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, de la refacere fațade, construcții de hale, amenajarea unei baze sportivi, drumuri, parcări, clădiri de locuințe și până la lucrări de reabilitare la Centrul Eparhial Buzău și Palatul Episcopal.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.