Local

Chiulangiii, în vizorul polițiștilor vrânceni

Ziarul de Vrancea
30 mai 2021 2555 vizualizări

În perioada 26-28 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, în vederea prevenirii și combaterii absenteismului școlar, precum și pentru prevenirea încălcării unor norme de conviețuire socială și de ordine publică.

Activitățile au avut drept scop consolidarea unui climat de siguranță în mediul școlar și în zonele adiacente unităților de învățământ.

Principalele obiective urmărite au fost despistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care aceștia fac parte și transmiterea datelor obținute la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea pentru luarea măsurilor specifice.

De asemenea, au fost verificați 12 agenți economici (magazine, cafenele, localuri de alimentație publică, etc.) care își desfășoară activitatea în incinta unităților de învățământ, precum și în zonele adiacente acestora, cu privire la prezența unor elevi care absentau de la cursuri.

Din totalul de 87 de elevi legitimați, 11 dintre aceștia lipseau de la cursuri, 59 se aflau după orele de curs, iar 17 se aflau în pauză, în zona adiacentă unității de învățământ.

Administratorilor și angajaților unităților economice verificate le-au fost reamintite prevederile legale în ceea ce privește servirea minorilor cu alcool și țigări, dar și a prevederilor Legii nr. 61/1991.

Activităţile pe această linie vor continua, poliţiştii urmând să se deplaseze și la alte unităţi de învăţământ aflate în responsabilitate, unde vor organiza întâlniri cu elevii pentru a discuta cu aceştia despre absenteismul şcolar.

Buletin de Presă Nr. 242 din 28 mai 2021, transmis de IPJ Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.