Local

Centenarul Marelui Razboi, Vrancea Eroica 1917-2017 la Colegiul Național Unirea

Alexandra TĂTARU
20 iul 2017 2124 vizualizări

Manifestările prilejuite de Centenarul Marelui Razboi, Vrancea Eroica 1917-2017 organizat de Consiliul Județean Vrancea a început pe data de 19 iulie 2017, la Colegiul National Unirea din municipiul Focsani, cu omagiul adus foștilor elevi care au luptat si s-au jertfit pe câmpul de luptă  în Primul Război Mondial. Cu acest prilej s-a lansat și seria filatelică "Pe aici nu se trece!". Onoarea si Patria!, iar în aula colegiului a avut loc un simpozion tematic.

În holul Colegiului Național Unirea cei care au dorit să aducă un omagiu elevilor uniriști jertfiți pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial au participat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la statuia ridicată în anul 1921 în memoria acestora. Corul Pastorala a susținut un microrecital patriotic, în timp ce militarii Gărzii Focșani au adus onorul. La acest moment și-au dat mâna toți membrii administrației locale și județene, indiferent de culoarea politică. Din partea organizatorilor au vorbit Traian Negulescu, directorul Direcției de Cultură Vrancea , și vicepreședintele C.J. Vrancea, Ionel Cel Mare. Domniile lor au evocat momentul istoric și importanța acestor manifestări ce se vor derula până la finalul anului 2017. De asemenea, tot cu acest prilej, a fost lansată și o emisiune filatelică de către reprezentanta Romfilatelia, panoul  cu timbrele speciale dedicate eroilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz fiind dezvelit de vicepreședintele CJ Vrancea Ionel Cel Mare și Directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu, fiind sărbătorită și “ZIUA MĂRCII POȘTALE ROMÂNEȘTI, 1917, PE AICI NU SE TRECE”. “Putem considera timbrul național ca fiind prețios pentru colecționari, dar în egală măsură, este o piesă care, în manieră proprie, spune o poveste, dincolo de timp și spațiu, despre mândria de a fi român, despre eroism și lupta cu prețul vieții, pentru un viitor cât mai bun pentru copiii noștri.”, a mai adăugat Cristina Popescu. Politicienii prezenți au fost invitați să-și lase semnăturile pe acest panou expozant. Manifestarea s-a încheiat cu o Conferință Publică ”Centenarul Marelui Război, Vrancea Eroică – 1917 -2017” la care s-au ascultat prelegerile istoricilor Ionuț Cojocaru, reprezentant al Departamentului Centenar din cadrul Guvernului României, Adrian Atarcicov, profesor la Colegiul Unirea și Ruxandra Dobre, absolventă a CNU, care a vorbit despre elevii uniriști jertfiți în câmpul de luptă. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.