Local

Cei 3 bănuiți că au furat telefoane în valoare de 10.000 de euro din Focșani în Ajunul Crăciunului, arestați preventiv pentru 30 zile

Ziarul de Vrancea
15 ian 2022 1774 vizualizări

IPJ Vrancea - 12 ianuarie 2022, ora 20.39: Cei 3 bănuiți de furtul unor telefoane mobile din noaptea de 24/25 decembrie 2021 au fost reținuți ieri pentru 24 de ore, iar astăzi au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.

Reamintim că marți dimineață 10 ianuarie 2022, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la adrese situate în localitățile Focșani, Călimănești, Pufești și Ciorani.

Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigații Criminale, ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 24/25 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, cei trei ar fi pătruns prin efracție prin spargerea geamului unui magazin din municipiul Focșani de unde ar fi sustras 20 de telefoane mobile de diferite mărci, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10 000 euro.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii i-au identificat în Gara Focșani pe cei trei, doi tineri de 17 și 19 ani, respectiv un bărbat de 32 de ani. Ulterior, la imobilele folosite de aceștia, care locuiau fără forme legale în municipiul Focșani, polițiștii au identificat 12 telefoane mobile, 3 tablete și înscrisuri (contracte de amanet) care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, activitatea infracțională a celor trei a fost documentată și de polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Neamț, Brăila și Buzău. Astfel, cei trei sunt bănuiți de fapte similare pe care le-ar fi săvârșit la începutul acestei luni în județele Neamț (32 telefoane, 3 tablete) și Brăila (9 telefoane mobile). O parte din telefoanele sustrase ar fi fost comercializate în municipiul Ploiești, prin intermediul unor case de amanet.

De asemenea, în noaptea de 2/3 ianuarie a.c., aceștia ar fi încercat prin același mod de operare să pătrundă într-un magazin din Buzău cu intenția de a sustrage bunuri.

Până marți seară 10 ianuarie 2022 au fost recuperate 14 telefoane mobile și 3 tablete.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, recuperarea prejudiciului și tragerea la răspundere penală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale din Roman și Direcției Operațiuni Speciale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.