Local

Ce pățește în justiție, pentru că a îndrăznit să-și caute dreptatea, familia bărbatului din Vizantea Livezi omorât de urs acum 2 ani

Ziarul de Vrancea
2 sep 2021 2872 vizualizări

Familia bărbatului din Vizantea Livezi sfâșiat de urs pe 6 mai 2019 își caută dreptatea în instanță, însă conform unui articol publicat recent de libertatea.ro, judecătorii le-au respins cererea prin care solicitau despăgubiri.

Astfel, instanța din Panciu a invocat că soția și cei doi copii ai defunctului nu au demonstrat că moartea victimei s-a produs pentru că gestionarul fondului de vânătoare nu și-a îndeplinit îndatoririle legale. Familia și-a întemeiat demersul în același cadru legal prin care alte victime ale urșilor din România au primit despăgubiri.

Soția și cei doi copii ai bărbatului din Vizantea Livezi omorât de urs pe 6 mai 2019 și-au căutat dreptatea în instanță, asemenea celorlalte familii din România care au avut de suferit de pe urma atacurilor urșilor, scriu jurnaliștii de la libertatea.ro

Statul, dat în judecată

Au dat în judecată Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, solicitând despăgubiri pentru prejudiciile suferite.  În procesul înregistrat, pe 19 noiembrie 2019, pe rolul Judecătoriei Panciu, soția și cei doi copii au solicitat judecătorilor să oblige cele două instituții să le achite 20.000 de lei daune materiale – sume cheltuite cu prilejul înmormântărilor și al pomenirilor, respectiv câte 40.000 de euro daune morale. În plus, soția defunctului a solicitat și suma de 2.000 de lei lunar cu titlu de prestație periodică până la sfârșitul vieții.

Citiți întreg articolul publicat de libertatea.ro pentru a afla ce pățește în justiție familia bărbatului din Vizantea Livezi omorât de urs acum 2 ani pentru că a îndrăznit să-și caute dreptatea în instanță:Familiei unui bărbat ucis de urs i se cere să demonstreze că animalul nu a fost păzit

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.