Local

Ce foloase ar mai putea trage Oprișan de pe urma căderii lui Grindeanu

Ionel Sclavone
29 iun 2017 2380 vizualizări

Organizația PSD Vrancea nu a obținut nici o poziție de ministru în noul guvernul condus de Mihai Tudose.  Aceasta cu toate că Marian Oprișan, unul dintre cei mai vechi baroni locali ai PSD, s-a aflat în primele rânduri printre susținătorii lui Liviu Dragnea care au pus umărul la răsturnarea lui Sorin Grindeanu. Pe de altă parte PSD Buzău a obținut două posturi în noul Executiv, vicepremier pentru deputatul Marcel Ciolacu și ministru al Culturii pentru senatorul Lucian Romașcanu. Oprișan mai are o șansă la împărțirea scaunelor de secretari de stat și șefi de agenții guvernamentale. Pe de altă parte, este posibil ca baronul vrâncean să nu fi avut pretenție la posturi în guvern ci la bani pentru investiții. Nu trebuie omis faptul că dacă îl supără pe Dragnea, ar putea pierde președinția UNCJR, pe care a ocupat-o cu ajutorul partidului.

Marian Oprișan a rămas, din nou, pe dinafară la împărțirea portofoliilor în noul guvern al PSD deși s-a aflat în primele rânduri ale susținătorilor lui Liviu Dragnea. Pe tot parcursul crizei politice care tocmai s-a încheiat, el a avut grijă se se plaseze în proxima vecinătate a conducerii partidului. Și chiar dacă n-a mai dat declarații în presă, așa cum avea obiceiul în trecut, a căutat să lase impresia că se situează în cercul puterii și că are un cuvânt de spus în adoptarea deciziilor.  

Pe surse, presa centrală l-a prezentat când apărător al fostului premier, când jucător, aflat în negocieri cu Victor Ponta pe voturile parlamentarilor de Vrancea  la moțiune, când unul dintre susținătorii excluderii lui Sorin Grindeanu din partid. Baronul vrâncean a fost prezent la mai toate întrunirile, în zilele premergătoare moțiunii de cenzură, unde s-au purtat discuțiile pentru dărâmarea Guvernului Grindeanu.

După votarea moțiunii de cenzură, Marian Oprișan a dispărut, încet, încet, din prim-plan. A mai făcut două declarații după nominalizarea lui Mihai Tudose ca premier, de către PSD, înainte să fie desemnat oficial de președintele Iohannis.

Prima, transmisă prin SMS, a fost interpretată ca un gest de frondă, o declarație de neîncredere la adresa lui Mihai Tudose:  „De dragul partidului l-am votat pe Tudose. Să nu dea Dumnezeu să fie ziua trădării PSD, a membrilor, simpatizanților PSD și cetățenilor României“.  

La cea de-a doua și-a revenit, intrând în linia stabilită de comunicatorii PSD:  „Avem un candidat la funcţia de prim-ministru şi eu cred că Guvernul îşi va face datoria. Şi eu tot cu mare încredere privesc candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi viitorul Guvern pe care vreau să vă spun foarte clar că îl vom supraveghea foarte de aproape. Mihai Tudose este un coleg foarte bun şi a demonstrat la Economie că se pricepe şi are cunoştinţele necesare“.

 

Portofoliile din Guvern nu-s de nasul lui Oprișan

 

În acest context văzându-l alături de Liviu Dragnea, înrolat în echipa acestuia, era de așteptat ca Marian Oprișan să obțină măcar un portofoliu în noul Guvern. Având în vedere că a fost ignorat la constituirea primului guvern, după alegeri, în ciuda rezultatelor bune obținute, lumea credea că baronul de Vrancea va profita maxim și își va vinde foarte scump susținerea. Cu atât mai mult cu cât, s-a văzut la moțiune, cele șase voturi ale parlamentarilor de Vrancea erau esențiale.

În ciuda așteptărilor, PSD Vrancea n-a primit nimic spre, cu toate că liderul său vine și din poziția de șef al președinților de consilii județene. Pentru comparație, trebuie să spunem că PSD Buzău, organizație mai slab cotată, a obținut două locuri în noul Executiv, vicepremier pentru deputatul Marcel Ciolacu și ministru al Culturii pentru senatorul Lucian Romașcanu.

Împărțeala nu s-a încheiat și urmează la rând secretarii de stat precum și directorii de agenții guvernamentale. Șeful PSD Vrancea mai are o șansă aici, să obțină o numire sau două la vreun minister la care se împart banii, ca să nu se întoarcă cu mâna goală în județ. E drept că sunt poziții de mâna a doua dar în lipsă de altceva sunt bune.

 

Înțelegere pe fonduri pentru investiții

 

Este foarte posibil ca miza înțelegerii să nu fie posturi în ministere sau în alte instituții, ci bani, fonduri guvernamentale alocate județului prin diverse programe de investiții. De la începutul anului, Marian Oprișan tot anunță că depune, în vederea finanțării, la diverse instituții, proiecte, cele mai multe pentru refacerea drumurilor județene. Banii de investiții sunt mult mai importanți pentru Oprișan, cu atât mai mult cu cât, se pare, rezerva de cadre a PSD Vrancea a ajuns la fund.

Până în prezent, solicitările sale n-au ajuns să fie semnate de Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, deși aceasta anunță zilnic noi investiții finanțate programele pe care le gestionează.

 

Președinția UNCJR, asul din mâneca lui Dragnea

 

Pe de altă parte, trebuie spus că Liviu Dragnea are la îndemână încă un buton prin intermediul căruia îl poate controla pe baronul de Vrancea. Este vorba de funcția de președinte UNCJR, cu care acesta se mândrește foarte tare. Președintele CJ Vrancea a obținut primul mandat în fruntea uniunii, în 2013, cu susținerea lui Dragnea, în detrimentul ex-baronului de Constanța Nicușor Constantinescu.

Ca șef al PSD, Dragnea are destul de multă influență asupra președinților de consiliilor județene pentru a forța înlăturarea lui Oprișan de la UNCJR. Mare iubitor de funcții, pentru orgoliul acestuia ar fi o lovitură extrem de umilitoare.  Teama de a nu-și pierde locul de la UNCJR ar explica și atitudinea sa rezervată față de actuala conducere a PSD. Dacă în trecut era cunoscut ca un lider local vocal, cu atitudine și opinii personale, în ultima perioadă Marian Oprișan pare că s-a cumințit total, neavând nimic de comentat, indiferent de gafele colegilor săi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.