Local

Catedrala s-a îngălbenit în așteptarea reluării lucrărilor

Alexandra TĂTARU
18 iul 2017 1844 vizualizări

Au trecut mai bine de nouă luni de când la Catedrala Ortodoxă “Sf. Cuvioasa Parascheva” nu s-a mai lucrat deloc, din lipsa banilor

Abia la sfârșitul lunii iunie Consiliul Local și Primăria Focșani au alocat de la bugetul municipiului suma de două milioane de lei pentru continuarea lucrărilor în interior, bani care ar trebui să ajungă până la sfârșitul anului. Se pare însă că o parte din bani vor fi folosiți și pentru zugrăvelile exterioare, după ce pereții de la spatele lăcașului de cult s-au îngălbenit, fie de la ploi, fie de la faptul că nu au fost foarte uscați înainte de a fi văruiți. Autoritățile au promis că lucrările la Catedrală vor fi gata înainte de 14 octombrie 2018, când se dorește inaugurarea, chiar de sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva. Licitaţia de lucrări pentru interiorul Catedralei a fost adjudecată de aceeaşi firmă care a lucrat şi în anul 2016, respectiv SC PIF&LMS COMPANY SRL, contractul având o valoare de 4.589.911 de lei, adică de un milion de euro. Până acum, Primăria Focşani a contribuit la construcția Catedralei cu suma de peste 5 milioane de lei, aproximativ aceeași sumă fiind investită și de Consiliul Județean. Constructorii au anticipat că pentru finalizarea construcției ar fi necesari aproximativ două milioane de euro. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.