Local

Cătălin Toma și politica struțului cu capul în nisip | CJ Vrancea refuză să dea răspuns întrebărilor care să clarifice situația licitației SMID

Ionel Sclavone
19 iun 2022 2646 vizualizări

Dovedindu-se adepții transparenței de fațadă și fanfaronadă, cu orice prilej pe care-l găsesc, ori și-l inventează când vor ca să se laude singuri, Cătălin Toma și cei din suita sa de deținători ai frâielor puterii în Consiliul Județean, manifestă un cu totul alt comportament, în cazul problemelor din Vrancea reală.Refuză, iată, spre exemplu, de peste 10( zece) zile să răspundă la întrebările de interes public adresate de Ziarul de Vrancea, în legătură cu licitația pentru concesionarea serviciilor de salubrizare în județ, în cadrul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Reamintim că am solicitat un punct de vedere legat de faptul că documentația de achiziții, mai exact caietul de sarcini pentru licitația de concesiune a serviciilor de salubritate, în valoare de 85 milioane de lei plus TVA, din cadrul proiectului menționat, a fost modificat în conformitate cu cerințele unei anumite firme, RER Sud Buzău. Acest lucru a fost posibil deoarece Consiliul Județean, condus de Cătălin Toma, a refuzat efectiv, să apere interesele vrâncenilor și să prezinte un punct de vedere la contestația pe care firma RER Sud Buzău a formulat-o la Consiliul Național de Soluționate a Contestațiilor( CNSC).

În urmă cu aproximativ un an, a fost lansată licitația pentru concesionarea serviciilor de salubrizare în cadrul Sisitemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Vrancea în valoare de 85.712.755,46 lei plus TVA.

La scurtă vreme, una dintre firmele interesate, RER Sud Buzău a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), în care a cerut eliminarea mai multor prevederi din caietul de sarcini și din contractul de concesiune. Iar mare parte dintre acestea au fost eliminate în condițiile în care Consiliul Județean, condus de Cătălin Toma, a refuzat să prezinte un punct de vedere în care să susțină interesele sale și ale vrâncenilor.

Cu adresa nr. 16639/24.08.2021, înregistrată la CNSC cu nr. 44393/24.08.2021, entitatea contractantă (Consiliul Județean Vrancea – n. red.) a comunicat faptul că nu comunică punct de vedere cu privire la contestația depusă de RER SUD SA”, se arată în decizia adoptată de CNSC.

E drept că, instituția condusă de Toma a atacat decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în justiței, la Curtea de Apel Galați. Însă a pierdut și aici, acțiunea fiind respinsă „ca neîntemeiată”.

Conform unui specialist în drept, consultat de Ziarul de Vrancea, logica instanței, care a stat la baza respingerii acțiunii, a fost aceea că din moment ce tu instituția Consiliul Județean nu ai avut un punct de vedere în prima instanță, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), înseamnă că ți-ai asumat soluția, chiar cu riscul ca aceasta să conțină prevederi contrare interesului tău. Iar din moment ce ai acceptat acest lucru, refuzând să-ți aperi interesul la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), nu prea mai ai motive să contești în instanță.

Caietul de sarcini a fost modificat după cerințele firmei RER SUD Buzău

Din acest motiv prezentat mai sus, punctele de vedere ale firmei RER SUD Buzău au fost acceptate, iar din caietul de sarcini și din contractul de concesiune au fost eliminate mai multe paragrafe. În vreme ce altele au fost modificate în conformitate cu cerințele firmei menționate.

Între acestea unul care vizează stabilirea tarifelor de colectare a deșeurilor către populație. Acel paragraf stabilea că operatorii de salubritate nu pot cere prețuri exagerate, de la populație, care să depășească ”limita de suportabilitate”. O prevedere extrem de necesară, în interesul vrâncenilor, mai ales în această perioadă în care prețurile au sărit în aer, iar mulți abia reușesc să supraviețuiască de la o zi la alta.

O altă prevedere eliminată din contract a fost cea privind constituirea garanției de bună execuție. Din contract a fost eliminat acest paragraf care punea la dispoziția Consiliului Județean Vrancea o sumă de bani – 10% din valoarea contractului – pentru a acoperi eventualele prejudicii comise de firma angajată.

Ce înseamnă eliminarea pragului de suportabilitate

Între modificările aduse caietului de sarcini, de o importanță deosebită este cel care vizează eliminarea pragului de suportabilitate a populației în stabilirea tarifelor de salubrizare. O prevedere necesară, în interesul vrâncenilor, mai ales în această perioadă în care prețurile au sărit în aer, iar mulți abia reușesc să supraviețuiască de la o zi la alta.

Concret eliminarea acestei prevederi presupune că operatorul de salubrizare poate impune tarife oricât de mari dorește, fără nici o restricție. Iar vrâncenii vor fi obligați să le plătească, chiar dacă sunt exagerate.

Surpriză!Instituția condusă de Cătălin Toma stabilește tarife mai mari decât cele propuse de Misăilă prin CUP Salubritate la Focșani

Prin caietul de sarcini, Consiliul Județean Vrancea, condus de Cătălin Toma, a propus majorări de tarife la salubrizare pe o perioadă cuprinsă între 2020 și 2038.

Conform documentului „Plan tarifar actualizat (tarife maximale exprimate în lei/persoană/pe lună, inclusiv TVA), atașat caietului de sarcini, anul acesta, fiecare vrâncean ar trebui să plătească pentru salubrizare câte 19,11 lei, dacă locuiește în mediul urban și cte 12,76 de lei dacă locuiește în mediul rural”.

Prin comparație, Primăria Focșani, propune ca tarifele de salubrizare percepute de CUP Salubritate, pe raza municipiului să fie de 17,2 lei, sub prețul propus de Consiliul Județean.

Acest tarif fost considerat în ultimele luni de zile foarte mare de consilierii locali PNL și USR din Consiliul Local al Municipiului Focșani care sau opus adoptării lui până la ședința respectivului for de miercuri 15 iunie 2022.(Imediat ce Neculai Tănase președintele PNL Focșani și Petruț Lupu USR au primit câte un loc în Consiliul de Administrație al SC CUP Salubritate SA Focșani, majoritatea PNL-USR a votat, proiectele referitoare la creșterea tarifului la gunoi și salubritate stradală în Focșani. Aceleași proiecte blocate cu cerbicie în ultimele luni de majoritatea politică menționată.)Culmea că aceiași membri ai PNL nu au avut nimic de obiectat la creșterea de 19,11 lei propusă de șeful lor de partid, Cătălin Toma, pentru toate orașele din județ.

Eliminarea garanției de bună execuție

O altă prevedere eliminată din contract a fost cea privind constituirea garanției de bună execuție. Astfel, chiar dacă își va încălca prevederile contractuale, firma de salubrizare nu va putea fi sancționată. Aceasta pentru că nu va fi obligată să depună garanția de 10% din valoarea contractului pentru acoperirea eventualelor prejudicii.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a evidențiat foarte clar că a eliminat aceată provederi deoarece Consiliul Județean condus de Cătălin Toma nu și-a apărat interesele.

În lipsa unui punct de vedere al autorității contractante, Consiliul (CNSC – n. red.) va admite critica formulată și va dispune eliminarea art. 18 din modelul de contract – Garanția de bună execuție”, se arată în decizia ConsiliulUI Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Tăcere suspectă la Cătălin Toma și Consiliul Județean Vrancea

Având în vedere interesul public incontestabil al celor susmenționate, am dorit să știm cine a hotărât, din conducerea Consiliului Județean Vrancea să nu fie transmis nici un punct de vedere la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în cazul contestației înaintate respectivei instituții de către firma RER SUD SA Buzău. De asemenea, am dorit să mai știm din ce motiv s-a luat această hotărâre, care afectează interesul tuturor vrâncenilor. Iar mai apoi, am vrut să aflăm cum caracterizează Cătălin Toma, în calitate de președinte al instituție această situație. I-am solicitat oficial președintelui Consiliului Județean Vrancea să ne răspundă, dacă după părerea sa, ar fi vorba despre incompetență, sau despre reacredință – dorința de a promova interesele unui anumit ofertant la licitație, în cazul concret menționat.

I-am transmis întrebările lui Cătălin Toma, președinte al Consiliul Județean, personal, însă a refuzat să răspundă, recomandându-mi să ne adresăm purtătorului de cuvânt al instituției. Ceea ce am și făcut.

Dar cu toate că au trecut zece zile de la transmiterea setului de întrebări, nu am primit nici un răspuns. Aceasta, cu toate că ar fi fost normal ca președintele Toma să ne trimită răspunsurile, formulate de el sau de purtătorul de cuvânt, rapid, spre buna informare a cetățenilor vrânceni și în spiritual așa zisei transparențe cu care se laudă.

Este greu de crezut că președintele Consiliului Județean Vrancea nu știe cine a făcut o astfel de dandana , în baza căreia a fost trântită o licitație de 85 de milioane de lei plus TVA și din ce motive.

Întrebările pe care le-am pus

1)-Care a fost motivul pentru ca Consiliul Judetean Vrancea nu a transmis nici un punct de vedere către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) la contestația depusă de firma RER SUD Buzău?

2)-Cine din conducerea CJ Vrancea – președinte Catalin Toma, vicepreședinte Ionel Celmare, administrator public  Adrian Vasile Cretu etc. - a decis ca instituția să nu-și apere interesele la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), la contestația depusă de firma RER SUD Buzău?

3)-Cine din conducerea Consiliului Județean -  președinte Cătălin Toma, vicepreședinte Ionel Celmare, administrator public Adrian Vasile Crețu etc. - a semnat/avizat adresa transmisă către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) (nr. 16639/24.08.2021) prin care CJ a anunțat că nu are nici un punct de vedere de comunicat cu privire la contestația firmei RER SUD Buzău?

4)-Cum apreciați hotărârea de a nu apăra interesele Consiliului Județean la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC)– incompetență sau rea credință (interesul de a favoriza la licitație concurentul RER SUD Buzău)? Pe cine considerați responsabil pentru acest lucru?

Cum comentează vrâncenii subiectul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor(SMID)

Din punctul nostru de vedere este evident că subiectul reprezintă un cartof fierbinte pentru actuala conducere a Consiliului Județean Vrancea. Așa cum am mai arătat, modificările impuse de firma RER Sud Buzău, în condițiile în care Consiliul Județean Vrancea a decis să nu-și apere interesul, îi va afecta major pe toți cetățenii județului.

Iar „politica struțului”, care se ascunde cu capul în nisip, adoptată de Cătălin Toma nu este de natură să linștească lucrurile. Dimpotrivă dă naștere la speculații pe care nici măcar colaboratorii săi, ascunși în spatele conturilor false de Facebook, nu vor putea să le oprească cu comentarii false și amenințări.

În comentariile cititorilor postate în legătură cu acest subiect pe rețelele de socializare, se vede clar ce cred oamenii

 Se vorbește inclusiv, c-ar putea fi vorba despre corupție la Consiliul Județean Vrancea, sau de ce nu, despre comisioane ilegale încasate ori promise pentru favorizarea unui anumit ofertant.

„Comisionul e «baban» că doar e pe spatele populației și atunci modificam tot”, spune un comentator.

„Toma speranța vrâncenilor, ușor, ușor ajunge spaimă!”, afirmă un altul și primește răspuns: „Ca toți cei cocoțați la putere prin minciuni şi impostură”.

„Pentru ce iau salariile babane juriștii ce trebuia să se prezinte pentru interesele cetățenilor????? Sau lasă,,,,, câinii latră, urșii merg """"!!! Și ei fac cum le convine lor, fiecare își ia partea. Cetățenii !!!????ei plătesc !!!!!!. Câtă nesimțire !!!!!

„Probabil băieții au cotizat unde trebuie, și primesc de vor!!”, afirmă alt comentator, în vreme ce un susținător al PNL, probabil, îi răspunde: „Toți am face la fel!”

Citiți și:VIDEO | Ce se ascunde în spatele licitației organizată de CJ pentru concesionarea serviciului de salubritate din cadrul SMID Vrancea?


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.