Local

Campanie de prevenire a consumului de droguri și a traficului de persoane, cu elevii Liceului Teoretic ”Emil Botta” din municipiul Adjud

Ziarul de Vrancea
5 iun 2018 1246 vizualizări

Luni, 4 iunie a.c., polițiștii Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii și cei ai Serviciului de Ordine Publică s-au întâlnit cu elevii Liceului Teoretic ”Emil Botta” din municipiul Adjud, în cadrul unei campanii de prevenire a consumului de droguri și a traficului de persoane ”Știi cine sunt prietenii tăi?”,  inițiată de Comisia județeană de monitorizare a activității preventive.

Alături de polițiști, au participat reprezentanți ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galați  precum și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Campania are drept scop reducerea vulnerabilității în rândul elevilor din învățământul liceal și profesional la consumul de droguri și la traficul de persoane prin informarea acestora cu privire la situațiile de risc, prin transmiterea unor noțiuni de bază privind infracțiunea și răspunderea penală precum și prin prezentarea consecințelor asociate unui comportament deviant în anturajul unde au fost semnalate persoane cu preocupări infracționale.

Temele abordate ieri au vizat prevenirea traficului de persoane, prevenirea fenomenului ”bullying”, siguranța pe internet, prevenirea consumului de droguri și plante etnobotanice, prevenirea violenței dar și prevenirea discriminării.

Liceenii au fost receptivi la mesajele transmise, implicându-se în discuţiile interactive.

Mesajele preventive au fost susţinute prin prezentarea unor materiale video iar cei 180 de liceeni prezenți au vizionat și filme educative cu tematică bullying și trafic de persoane.

PAŞI PENTRU A NU DEVENI O VICTIMĂ A TRAFICULUI DE PERSOANE

Ţi s-a făcut o propunere?

Nu fi naiv, verifică în detaliu orice ofertă primită!

 verifică legalitatea firmei de intermediere a forţei de muncă (certificatul de înregistrare eliberat de Registrul Comerţului, statutul firmei, etc.)

 pentru a lucra în străinătate ai nevoie de un contract de muncă sau de o invitaţie oficială de la un angajator din afara României. Începând cu 2009, cetăţenii români pot munci pe teritoriul U.E fără invitaţie din partea unui angajator.

  poţi lucra legal în străinătate numai dacă ai o viză de lucru, pe care o poţi obţine doar de la Direcţia consulară a Ambasadei ţării de destinaţie, numai după un interviu cu reprezentantul acestei direcţii.

•           viza de lucru se deschide în baza unui contract de muncă sau a unei invitaţii oficiale din partea angajatorului. Durata perfectării este de cel puţin câteva zile şi poate ajunge la câteva săptămâni.

•           contractul de muncă trebuie întocmit în cel puţin 2 exemplare şi scris într-o limbă pe care o cunoşti foarte bine (română).

•           înainte de a semna contractul de muncă, pentru siguranţă şi dacă este posibil, consultă un jurist. Nu semna niciodată un document fără a-i cunoaşte conţinutul.

•           verifică dacă la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se găseşte înregistrat contractul de muncă semnat de tine;

•           angajatorul din afara României sau firma intermediară, de obicei, nu acoperă cheltuielile pentru obţinerea paşaportului, vizei sau cheltuielile de transport, deci nu accepta aranjamente în contul firmei de intermediere.

•           viza turistică, de studii sau alt tip de viză nu îţi dă dreptul să munceşti legal. Angajarea având la bază o astfel de viză este ilegală şi poţi fi amendat/ă, arestat/ă, sau deportat/ă. În acest caz angajatorul te poate manipula, impunându-ţi să faci tot ceea ce doreşte.

•           interesează-te care este salariul mediu în ţara în care ţi se propune să lucrezi.

•           verifică dacă salariul propus îţi va permite să acoperi cheltuielile pe care le vei avea în ţara respectivă (cazare, mâncare, haine).

•           evită semnarea unui contract cu specificaţii evazive de genul: “şi alte tipuri de activităţi” sau “toate activităţile la cererea angajatorului”.

•           învaţă limba ţării sau câteva cuvinte uzuale în limba ţării de destinaţie pentru a cere ajutor dacă vei avea nevoie.

 

Te-ai hotărât să pleci?

Lasă cât mai multe informaţii familiei!

 

•           anunţă cu cine, unde şi cum pleci din ţară

•           lasă o fotografie recentă

•           stabileşte o parolă, pe care să o poţi folosi în convorbirile cu familia, dacă ai probleme

•           află numărul de telefon al Ambasadei României din ţara respectivă şi memoreză-l

•           nu da nimănui actele tale de identitate, cu excepţia autorităţilor

 Ţi s-a oferit sprijin la plecare?

Nu da nimănui actele de identitate!

•           nu accepta să perfectezi documentele şi să ţi se plătească drumul în credit sau cu împrumut

•           nu accepta să pleci cu acte false

•           nu accepta să pleci la lucru cu viză turistică

•           nu accepta să ţi se perfectează documentele de călătorie sau de lucru fără participarea ta şi în timp foarte scurt

•           nu accepta locul de muncă oferit dacă acesta este în mod evident peste posibilităţile tale de pregătire profesională

•           nu accepta să păstrezi secretă plecarea ta

•           nu da nimănui actele de identitate

•           Eşti deja în pericol?

Cere ajutorul oricărei persoane cu care intri în contact!

•           reţine orice informaţie privind locaţia în care te afli (adresă, telefon, nume, etc.)

•           informează orice persoană cu care intri în contact despre faptul că eşti o victimă a traficului de persoane

•           transmite un mesaj de ajutor către o rudă apropiată sau un prieten din ţară (prin telefon, e-mail, sms, etc.)

•           încearcă să fugi din locaţia unde eşti ţinut/ă fără acceptul tău şi contactează instituţiile statului (poliţia, Ambasada, etc) sau persoanele care ar putea să-ţi ofere ajutor

•           dacă eşti în România, apelează gratuit linia telefonică 0800.800.678, iar dacă te afli în străinătate apelează la numărul 004.021.313.31.00 sau la numărul reprezentanţei diplomatice a României din ţara respectivă

 Cum îţi dai seama că o persoană este victimă a traficului de fiinţe umane?

Nu ignora problemele celor din jur!

•           condiţia socială a victimelor traficului de persoane este caracterizată, în general, de următoarele aspecte: sărăcie, discriminare şi lipsă de oportunităţi de angajare sau educaţie, marginalizare socială, neglijenţă şi abuz din partea familiei, insuficientă cunoaştere a drepturilor, obligaţiilor şi reglementărilor din domeniul migraţiei şi al accesului la libera circulaţie

•           victimele traficului de persoane pot fi victime ale violenţei fizice sau sexuale, iar drepturile şi libertăţile le sunt negate ori nerespectate

•           orice semn al unei traume fizice sau psihice poate constitui un indiciu pentru identificarea ori diferenţierea unui caz de trafic de persoane

•           victimele traficului de persoane sunt supuse unor forme de abuz şi constrângere. Astfel, victima poate să prezinte diferite echimoze, plăgi care pot fi semnele unui posibil abuz fizic sau să reclame cã a fost supusã abuzului sexual

•           victima traficului de persoane poate să fie apatică, absentă, să dea impresia că nu înţelege foarte clar ceea ce i se cere ori ceea ce i se explică, să izbucnească în plâns de fiecare dată când este abordată sau să aibă dificultăţi în a-şi reaminti cu exactitate ce i s-a întâmplat

•           victima traficului de persoane poate să reacţioneze cu neîncredere şi chiar iritare faţă de cei care au intervenit în scoaterea ei din mediul în care se afla şi să nege chiar situaţia de abuz în care s-ar fi aflat

•           majoritatea victimelor traficului de persoane, în special cele supuse exploatării prin muncă, prezintă, în perioada imediatã ieşirii din trafic, semne ale privării de somn, hrană şi ale epuizării fizice la care au fost supuse.

 

 Cui te poţi adresa pentru a ajuta o victimă a traficului de persoane?

  - Poliţiei

  - Misiunilor diplomatice ale României în străinătate

  - Liniei Telverde 0 800 800 678

  - Organizaţiilor neguvernamentale

 

Sfaturi pentru navigarea în siguranță pe Internet:

 

-           Înainte de a posta, gândiți-vă dacă nu cumva materialul respectiv ar putea face rău cuiva sau conținutul acestuia este unul inadecvat;

-           Utilizați parole diferite pentru conturi sau aplicații diferite, folosiți setările de confidențialitate disponibile pe site-uri;

-           Aveți grijă cu cine vă împrieteniți online, limitați accesul la sistemele de localizare, verificați simbolul de criptare și https pentru paginile care administrează date personale, nu partajați informații personale ale altora, nu comunicați nimănui parolele dvs;

-           Nu vă fotografiați în ipostaze în care nu doriți să fiți văzuți de toată lumea, nu transmiteți mai departe fotografii explicite ale altor persoane;

-           Blocați orice prieten virtual care încearcă să vă flateze, să vă trimită cadouri, care discută subiecte pentru adulți, vă cere să păstrați secrete, vă întorc împotriva prietenilor și familiei, partajează fotografii explicite ori vă șantajează emoțional;

-           Blocați grupurile online care promoveaza bullying-ul.

Poți învăța mai multe despre discriminare şi o poţi preveni dacă:

•           Te informezi împreuna cu adulţii despre drepturile omului, deoarece discriminarea presupune încalcarea sau restrângerea acestora.

 

•           Povestești cu prietenii despre acte de discriminare pe care le-ai trăit, la care ai fost părtaș sau de care ai auzit. 

 

•           Accesezi site-urile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării -  www.cncd.org.ro, Coaliţiei antidiscriminare – www.antidiscriminare.ro sau ong-urilor care luptă împotriva discriminării.

               B.P.  Nr. 18561 din 5 iunie 2018


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.