Local

Campania „SIGURANȚA ȘCOLARĂ-PRIORITATEA POLIȚIEI VRÂNCENE!”

Ziarul de Vrancea
20 mai 2021 870 vizualizări

 Odată cu reluarea cursurilor cu prezență fizică, polițiștii vrânceni continua activitățile în cadrul Campaniei ” Siguranța Școlară- Prioritatea Poliției Vrâncene”.

Campania a fost inițiată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea în luna noiembrie 2020, având drept scop consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar, care continuă să reprezinte o prioritate națională și locală.

 

Având în vedere faptul că minorii sunt categoria de persoane care prezintă  un risc ridicat de implicare în activități infracționale sau de victimizare, aceștia necesită o atenție sporită din partea polițiștilor, atât în ceea ce privește limitarea comportamentelor antisociale, cât și din punct de vedere al măsurilor de autoprotecție adoptate.

 

În data de 19 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei de la ordine publică au desfășurat activități la școlile din comunele Jitia, Vintileasca și Dumitrești.

Celor mici le-au fost explicate pe înțelesul lor modalitățile de siguranță în mediul online, în calitate de pietoni, dar și pentru siguranța bunurilor personale.

Informațiile  au fost  transmise prin intermediul unor mesaje sub formă de rimă și imagini.

Recomandările sub formă de autocolante au fost afișate în mijloacele de transport școlar pe geamurile laterale, în dreptul scaunelor auto ce sunt ocupate zilnic de micii pasageri.

La activitățile desfășurate la unitățile de învățământ au participat  160 de elevi și cadre didactice.

"Lecțiile" despre siguranță vor fi continuate de polițisți până la începerea vacanței de vară.

B.P.Nr. 227 din 20 mai 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.