Local

Bicicliștii, mopediștii și căruțașii au fost luați la bani mărunți

Gabriel Sava
29 sep 2017 2002 vizualizări

Au aceștia au fost principalii participanți la trafic verificați în urma unei acțiuni tematice u unii au fost depistați în trafic sub influența alcoolului

Polițiștii vrânceni și-au îndreptat atenția asupra altor participanți la trafic decât conducătorii auto de vehicule precum cei de biciclete, atelaje hipo și mopede, pentru prevenirea şi reducerea accidentelor de circulaţie. Astfel, la nivelul județului a fost efectuată o acțiune complexă în acest sens. ”La data de 27 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop reducerea accidentelor rutiere pe fondul încălcării normelor rutiere care reglementează circulația pe drumurile publice a conducătorilor de atelaje hipo, mopede şi biciclete. Astfel, polițiștii rutieri au efectuat controale în trafic, pentru combaterea abaterilor săvârșite de aceste categorii de participanți la trafic, fiind vizate toate drumurile naţionale şi judeţene, identificate cu risc de producere a accidentelor rutiere în care sunt implicate aceste tipuri de participanţi la trafic. În  cadrul acțiunii au fost aplicate 381 sancțiuni contravenționale dintre care 135 bicicliștilor, 62 căruțasilor,  3 conducătorilor de mopede și 181 altor participanți la trafic.”, se arată în comunicatul Biroului de Presă al IPJ Vrancea.  

 

11 dintre bicicliștii sancționați se aflau sub influența alcoolului

 

În cazul bicicliștilor, cele mai frecvente abateri constatate au fost pentru circulația pe drumurile publice, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă (73). Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere , 7 certificate de înmatriculare. A  fost constatată o infracțiune la regimul circulației, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 32340 lei.

 

Sfaturi pentru bicicliști!

 

Pentru a circula în condiţii de siguranţă, polițiștii reamintesc bicicliştilor:

 

Nu au voie să circulaţi cu bicicleta, pe drumurile publice, decât după împlinirea vârstei de 14 ani;

Bicicletele trebuie conduse numai pe un singur rând, iar, dacă există pistă de biciclete pe direcţia de deplasare, este obligatorie folosirea ei.

Este obligatorie echiparea bicicletelor cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, funcţionale;

Bicicliştilor le este interzis să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

Este interzis să circule, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Pentru a circula pe drumurile publice, bicicliștii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate.

 

Și căruțașii au primit sfaturi din partea poliției

 

Conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul cu tracţiune animală, necesită înregistrarea acestuia, iar conducătorul lui trebuie să aibă cel puţin 16 ani şi să nu sufere de afecţiuni de natură a-i diminua capacităţile psiho – motorii;

Vehiculul cu tracţiune animală nu poate fi condus pe autostrăzi, drumuri naționale, în municipii, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care interzic accesul;

Conducătorul vehiculului trebuie să aibă asupra sa actul de identitate;

Vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat cu catadioptri, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, trebuie să fie dotat cu dispozitiv de iluminare, astfel încât să fie observat, cu uşurinţă, de ceilalţi participanţi la trafic; totodată, căruţaşul trebuie să poarte vestimentaţie cu elemente reflectorizant-fluorescente. Așadar, drum bun și fără incidente pentru toți participanții la trafic. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.