Local

Slobozia Bradului: Bărbat cercetat pentru furt și deținerea ilegală a unei arme neletale

Ziarul de Vrancea
11 aug 2020 1203 vizualizări

La data de 8 august a.c., ora 17:15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza comunei Slobozia Bradului, un bărbat provoacă scandal, pe fondul consumului de alcool.

Polițiștii care au intervenit la fața locului au identificat un bărbat, de 38 de ani, care se afla în stare vădită de ebrietate, iar asupra sa au găsit un pistol cu aer comprimat, iar în încărcător, 15 bile metalice cu rezervor de aer comprimat. De asemenea, asupra celui în cauză, polițiștii au găsit 142 de bile metalice, calibru 6 mm. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu era autorizat pentru a deține, purta și folosi arme și muniții neletale. Până la definitivarea cercetărilor a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a pistolului și a celor 157 de bile metalice. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și deținerea sau portul de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, fără drept.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.