Local

Focșănean de 24 de ani, bănuit că a încercat să tâlhărească o femeie în scara unui bloc de pe strada Maior Gheorghe Pastia

Ziarul de Vrancea
15 dec 2020 1447 vizualizări
foto banatulazi
foto banatulazi

Bărbatul ar fi încercat să îi smulgă geanta de pe umărul unei femei, într-o scară de bloc de pe strada Maior Gheorghe Pastia din Focșani. Femeia a opus rezistență și a ieșit pe stradă, reușind să solicite sprijinul poliției. 

Vineri, 11 decembrie a.c., polițiștii focșăneni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie din localitate, cu privire la faptul că, în jurul orei 15:00, în timp ce intra în scara unui bloc de pe strada Maior Gheorghe Pastia, a fost abordată de o persoană necunoscută, care, după ce i-a cerut o sumă de bani, ar fi încercat să îi smulgă geanta de pe umăr. Femeia a opus rezistență și a ieșit pe stradă, reușind să solicite sprijinul poliției. Imediat după sesizare, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, Biroul Investigații Criminale și cei din cadrul Serviciului Criminalistic s-au mobilizat și s-au deplasat la fața locului pentru clarificarea aspectelor sesizate. În urma verificărilor efectuate cu operativitate, polițiștii au identificat un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Focșani, bănuit de săvârșirea infracțiunii. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de tâlhărie.

BULETIN DE PRESĂ   Nr. 491 din 14 decembrie 2020

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.