Local

Bani europeni pentru viticultorii vrânceni care produc struguri de masă

Ionel Sclavone
12 ian 2026 1535 vizualizări

Un nou program derulat prin fonduri europene propune finanțarea viticultorilor care vor să producă struguri de masă. Schema este de mare interes și pentru podgorenii vrânceni, în condițiile în care peste 11% din suprafața agricolă a județului este ocupată de vii.

AFIR a lansat spre consultare publică un proiect de ghid al solicitantului pentru o schemă de finanțare destinată producătorilor de struguri. Este vorba despre linia de finanțare DR 17, prin care fermierii vor putea obține bani europeni pentru investiții în producția de struguri de masă sau hamei.  

Schema va fi lansată în cadrul Planului Strategic 2023-2027 și va beneficia de un buget total de 45 de milioane de euro. Termenul de lansare va fi, conform unui calendar orientativ, luna februarie a acestui an.

Viticultorii interesați vor putea accesa până la un milion de euro pentru un proiect. Procentul nerambursabil trebuie să acopere, conform regulilor, maximum 65% din costurile totale eligibile. Cu alte cuvinte, la un milion de euro solicitat, fermierul va trebui să asigure diferența de 35%.  

De menționat că pentru proiectele ce propun, exclusive achiziți de echipamente si utilaje agricole, suma maximă acordată va fi mai mică, de cel mult 300.000 de euro pe proiect.

Pot depune proiecte pentru a obține finanțări fermierii care funcționează într-o formă de organizare. Cu alte cuvinte, nu sunt eligibile persoanele fizice. Este vorba despre:  cooperative agricole și societățile cooperatiste care reprezintă interesele membrilor fermieri; grupuri și organizații de producători, dar și afaceri PFA, întreprinderi individuale, societăți comerciale sau cooperative.

Prin proiecte vor fi asigurate finanțări pentru mai multe categorii de investiții și cheltuieli. În primul rând, fermierii vor putea înființa sau replanta culturi de struguri masă.

Vor mai fi eligibile, între altele, mai multe tipuri de cheltuieli, după cum urmează:

Dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole specifice desfășrării activităților de producție a strugurilor de masă, atât pentru culturile în câmp cât și pentru culturile în spații protejate.

Achiziția de echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile precum și alte echipamente de diminuare a efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile.

Înființarea, extinderea sau modernizarea și dotarea unităților de procesare sau depozitare a producției de struguri de masă la nivel de fermă.

Bani pentru promovare și comerț

O altă componentă a liniei de finanțare vizează înființarea sau dezvoltarea activităților de comercializare și de marketing pentru producția obținută la nivel de exploatație. Aici intră inclusiv înființarea și dotarea  magazinelor deschise la poarta fermei sau rulotele alimentare destinate comerțului.

Pentru această componentă de marketing cheltuielile sunt acoperite în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectului fără a depăşi 30.000 euro. Banii sunt destinați activităților de promovate și comerț a producției, inclusiv prin intermediul unor site-uri online.

Se mai finanțează servicii de concepere sau achiziție a etichetei pentru produsele comercializate, dar și pentru crearea sau înregistrarea mărcii beneficiarului. De asemenea, sunt finanțate campanii de creare a branudilor de produs în vederea promovării.

Achiziții pentru modernizarea fermelor

Prn programul de finanțare vor putea fi investiți bani în înființarea sau modernizarea echipamentelor pentru irigații în cadrul fermei, dar și în facilități de stocare a apei. Mai pot fi achiziționate instalații sau echipamente pentru utilizarea eficientă a îngrășămintelor și a produselor de protecția plantelor.

 O altă activitate ce va beneficia de fonduri va fi cea de înființarea și modernizare a căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv racordarea la utilități. Conform ghidului, o parte din fonduri pot fi utilizate pentru investiții în echipamente de producție și utilizare a energiei electrice din surse regenerabile (solară, eoliană, geotermală, aerotermală, hidrotermală etc.) destinată exclusiv consumului propriu.

Vor mai putea fi achiziționate sisteme audio/video de supraveghere, monitorizare și control a culturilor, a spațiilor şi a fluxurilor tehnologice, sisteme de iluminat perimetral sau al zonelor de producție, stație meteo.

De asemenea, banii pot avea ca destinație și achiziția și implementarea unor sisteme informatice de management destinate acestui gen de activități, sisteme de automatizare și roboți de procesare pentru linii de producție și ambalare, camere inteligente și sisteme AI pentru sortarea fructelor/legumelor, sisteme digitale pentru testare microbiologică etc.

Prin proiect vor putea fi acoperite și o serie de costuri cu construcția sau renovarea de imobile precum onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, inclusiv studiile de fezabilitate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.