Local

Avertisment de la Registrul Auto: Șoferii care își duc mașina murdară la reprezentanță riscă să piardă programarea

Ionel Sclavone
10 nov 2024 2188 vizualizări

Șoferii din Vrancea care merg la inspecțiile Registrului Auto Român (RAR) cu mașinile murdare sau încărcate cu diferite lucruri riscă să fie respinși și reprogramați. Potrivit instituției inspecțiile trebuie să se desfășoare în condiții optime și eficient, iar o mașină curată joacă un rol important în realizarea acestui scop.

Oficialii Registrului Auto avertizează șoferii care merg la inspecțiile periodice să se prezinte cu autovehiculele curate, iar nu deteriorate sau încărcate cu obiecte voluminoase. Încălcarea acestei reguli poate duce la întârzieri și chiar la reprogramarea vizitelor.

Potrivit instituției lucrătorii RAR fac „eforturi constante” pentru ca inspecțiile să se desfășoare în condiții optime și de eficiență. De aceea este nevoie ca mașina să fie curată. Altfel, un vehicul murdar poate împiedica desfășurarea corectă a inspecției componentelor de siguranță, respectiv starea caroseriei, articulațiile roților, parbrizul sau uzura anvelopelor. Drept urmare, reprezentanții RAR ar putea solicita șoferilor să curețe vehiculul sau, în anumite cazuri, să-l spele și să revină ulterior, cu o nouă programare.

„Facem constant eforturi pentru ca vizita voastră la RAR să se desfășoare în condiții cât mai bune și știm cât de important este timpul pe care trebuie să-l dedicați parcurgerii unei anumite proceduri. Vă solicităm să ne sprijiniți în acest demers și să vă reamintiți că autovehiculul cu care veniți la o reprezentanță RAR trebuie să fie spălat și curățat, să nu aibă depozitate în interior substanțe periculoase sau obiecte voluminoase care îngreunează accesul”, arată reprezentanții RAR.

În acest context, șoferilor li se amintește că ora de programare, înscrisă pe biletul de ordine, reprezintă momentul în care au acces în incinta instituției și nu ora exactă la care începe inspecția. Astfel, aceștia trebuie să știe că timpii de așteptare pot varia, mai ales în cazurile în care anumite vehicule necesită verificări suplimentare.

„Ne prezentăm scuzele pentru aceste situații care apar independent de voința noastră și vă asigurăm că depunem eforturi pentru ca interacțiunea clienților cu Registrul Auto Român să fie cât mai plăcută și să se desfășoare operativ”,au mai transmis reprezentanții RAR.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.