Local

Avansări în grad de ”Ziua personalului din penitenciare”

Dan Chiriac
1 iul 2018 2130 vizualizări

La finalul săptămânii, pe 29 iunie 2018, Penitenciarul Focşani a sărbătorit „Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare”. Cu această ocazie, directorul unității, comisar șef Robert Viorel SCHMIDT, a transmis întregului personal mesajul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, mesajele de felicitare primite din partea instituțiilor colaboratoare și a acordat diplome de merit lucrătorilor care au obținut rezultate deosebite în activitatea desfășurată şi de excelenţă celor cărora le-au încetat raporturile de muncă prin pensionare. Tot pentru merite deosebite obținute în activitatea specifică, 3 ofițeri și 11 agenți de penitenciare au fost avansați în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim în grad. Cu această ocazie un număr de 11 funcționari publici cu statut special au depus jurământul de credință ca urmare a definitivării în funcțiile deținute. Având în vedere semnificația zilei de 29 Iunie, personalul din cadrul sectorului Educație și Asistență Psihosocială  a organizat  concursul tematic ,, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemulului penitenciar românesc”, iar preotul capelan a asigurat serviciul de asistență moral religioasă. De asemenea, au fost organizate competiții sportive sub egida ,,Cupa Justiției”, atât pentru deținuți cât și pentru personalul unității, la disciplinele șah, tenis de câmp, tenis de masă și minifotbal la care câștigătorii au fost recompensați cu diplome și cupe. Sărbătorirea Zilei personalului din sistemul administraţiei penitenciare în data de 29 Iunie, odată cu prăznuirea patronilor spirituali Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, constituie un bun prilej pentru dezvoltarea unui model de promovare, la nivel comunitar, a tradiţiilor organizaţionale ale Penitenciarului Focşani. (D.C.)

         

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.