Local

Atenție, vrânceni, la „operațiunea bormașina”! Amenzile pe care le riscați dacă sunteți prea zgomotoși

Ionel Sclavone
2 mar 2021 3616 vizualizări

Toți cei care locuim la bloc am fost deranjați, măcar o dată, de un vecin care folosea o bormașină electrică sau o altă unealtă zgomotoasă. Nu mai vorbim despre cei care la diferite ore din noapte dau drumul la muzică astfel ca toți cei din jur, și nu numai, să fie la curent cu preferințele lor muzicale.

Din păcate, folosirea unor unelte care produc un zgomot peste limitele normale nu poate fi interzisă. Oricine, la un moment dat, este nevoit să le folosească pentru o reparație, montajul unei mobile, etc.

În schimb, folosirea bormașinii sau a oricăror alte unelte zgomotase este reglementată prin lege. Acestea pot fi folosite doar în anumite intervale din zi, conform programului de odihnă.

Cu toții am auzit de programul de liniște, obligatoriu de respectat într-un imobil cu mai multe apartamente. Legea 61/1991 stabilește care sunt intervalele orare în care nu ne putem deranja vecinii, 22:00 - 8:00 și 13:00 - 14:00. Actul normativ prevede și sancțiuni pentru cei care le încalcă, amenzile fiind cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

„(...) Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00 - 8:00 și 13:00 - 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”, prevede legea.

Mai mult, amenda crește considerabil în cazul în care cel care face zgomot repetă acțiunea într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte. Actul normativ stabilește, în astfel de cazuri, sancțiuni cuprinse între 2.000 lei și 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activitate în folosul comunității.

Pe de altă parte, trebuie să mai spunem că în Parlament există și alte proiecte de lege ce reglementează orele de liniște într-un bloc. Acestea au trecut de votul Senatului, dar sunt blocatre la Camera Deputaților, de mai bine de doi ani.

Aceste proiecte stabilesc că în intervalele orare 07:00 - 14:00 și 16:00 - 23:00, liniștea persoanelor din locuințe (case și blocuri, în esență) să nu poată fi tulburată fără drept. De asemenea, proiectul stabilește amenzi mai mari pentru încălcarea orelor de liniște, de la 700 și 1.800 de lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.