Local

Atenție la hackeri! Ce trebuie să știe vrâncenii ca să nu pice victime escrocilor cibernetici

Ionel Sclavone
18 nov 2021 1362 vizualizări

Numărul infracțiunilor cibernetice au crescut în ultima perioadă, mai ales pe fondul pandemiei de coronavirus, când din ce în ce mai multe persoane au apelat la serviciile online pentru a-și rezolva diferite probleme. România a devenit o țintă atractivă pentru infractorii cibernetici, iar printre victime se numără, cu siguranță și numeroși vrânceni. Metodele de atac cibernetic s-au diversificat, astfel că fiecare dintre noi trebuie să se protejeze pentru a nu pica victimă.

Mai mulți vrânceni au primit mesaje pe e-mail, aparent din partea unor bănci, prin care au fost înștiințați că urmează să li se închidă conturile, că trebuie să-și actulizeze informațiile de contact, ori aplicațiile de banking. În toate cazurile destinatarilor li se indică să urmeze anumiți pași pentru a rezolva situația. De multe ori, aceste mesaje vin din partea unor infractori al căror scop este de a avea acces la anumite informații care să le permită să golească conturile bancare.

Aceștia trimit mesaje care imită mailurile oficiale și prin care se urmărește ca utilizatorii să-și dezvăluie datele personale, parolele de acces sau conturile bancare. Practic, când deschide mesajul, utilizatorul este informat că trebuie să acceseze un anumit link în care să completeze o serie de rubrici cu datele persoanele și parolele de acces. Aceasta pentru a nu-I fi șterse conturile bancare. În fapt este vorba despre o înșelătorie, iar în momentul în care va da curs instrucțiunilor utilizatorul va fi direcționat spre un site realizat de infractori unde îi vor fi copiate datele confidențiale pentru a fi utilizate în scop ilegal.

Băncile nu cer informații confidențiale prin e-mail

Este bine de știut că băncile nu solicită date cu caracter confidential pe mail. Iar corespondența cu clienții, prin poșta electronică se face doar în scopul comunicării anumitor lucruri de interes general, fie că este vorba de noi oferte modificări ale prevederilor contractuale etc.

În nici un caz, actualizarea unor date confidențiale nu se face printr-un mesaj de tip e-mail. Iar în ce privește conturile, acestea nu sunt închise de pe o zi pe alta, ci doar după o notificare prealabilă, scrisă, din partea băncii, cu confirmare de primire.  

Un studiu elaborat de Poliția Română arată că șase din zece mailuri trimise utilizatorilor în numele unor bănci sunt frauduloase. Drept urmare, atunci când primiți un astfel de mesaj, cea mai la îndemână metodă de protecție este de a verifica adresa de pe care a fost transmis. Dacă pare ceva în neregulă cu această adresă, este evident că vorbim de un atac cibernetic.

Amenzile de la poliție nu vin prin poșta electronică

Pe lângă mesajele venite din partea unor instituții bancare, infractorii se mai folosesc de instituțiile publice. Mailurile pot veni ca din din partea Poliției, a ANAF sau a altor instituții de stat care solicită, sub un anumit pretext diverse informații confidențiale sau plata unor sume sub formă de amendă.  

Zilele trecute, Poliția Română atrăgea atenția asupra unei înșelătorii cu e-mailuri prinn care destinatarii erau somați să plătească pretinse contravenții rutiere. Infractorii au folosit sigla Poliției Române, pentru a deveni convingători.

Într-un astfel de caz, este bine de știut că autoritățile nu folosesc poșta electronică pentru a comunica sancțiunile. Dacă procesul verbal de contravenție nu a fost înmânat direct, în momentul constatării încălcării legii, atunci acesta va fi transmis prin Poșta Română. În nici un caz prin e-mail.

De altfel, la vremea respectivă, Poliția a transmis că nu deține o bază de date cu adresele de e-mail ale persoanelor fizice din România și nici nu există bază legală care să abiliteze comunicarea în acest mod.

Recomandările WhatsApp pentru evitarea înșelătoriilor de tip Accidentul

Alte recomandări vin din partea WhatsApp, una dintre cele mai utilizate aplicații de mesagerie din lume. Reprezentanții companiei atrag atenția asupra înșelătoriilor de tip Accidentul care se derulează prin intermediul aplicației.

WhatsApp îi avertizează pe utilizatori să nu răspundă mesajelor suspecte, venite din partea unor „prieteni” care solicită sume de bani sau alte servicii. WhatsApp oferă o serie de sfaturi cu privire la ceea ce trebuie să facă utilizatorii pentru a evita înșelătoriile.

Deși în România, astfel de înșelătorii, prin WhatsApp sunt mai puțin întâlnite, escrocii preferând telefonul, recomandările rămân valabile.

O astfel de înșelătorie presupune ca infractorii să spargă contul unei persoane, iar apoi să trimită mesaje către mai multe persoane din lista de contacte. Nada este aruncată în speranța că cineva o să răspundă și se va lăsa păcălit.

În cazul în care cineva răspunde, escrocul va căuta să-l convingă de faptul că persoana din listă are nevoie urgentă de bani, sub un anumit pretext. La fel ca și în metoda Accidentul cu telefonul. Doar că în cazul mesajelor, el va folosi, pentru a deveni mai convingător, inclusiv informații din corespondența mai veche dintre cele două persoane.

Într-un astfel de caz, se recomandă să nu dați curs imediat mesajului. În nici un caz să nu vă grăbiți, indiferent de motivul invocat, să trimiteți banii solicitați.

Mai întâi cereți o confirmare că cererea vine din partea prietenului dumneavoastră, cereți chiar să vorbiți cu el la telefon. Escrocul va insista, sub diferite pretexe, să trimiteți banii, fără să vi-l dea la telefon pe cel în numele căruia vorbește. Ar fi și greu, dat fiind că este vorba despre o înșelătorie.

Va încerca să vă convingă de faptul că prietenul nu vă poate contacta imediat, dar că o va face mai târziu, când va fi posibil. Este posibil să încerce să pună presiune pe dumneavoastră și, chiar să vă facă să vă simțiți vinovat.

Într-un asemenea caz este bine să intrați în alertă și să refuzați să trimiteți bani înainte să aveți o confirmarea că cererea vine din partea prietenului. Cereți un moment de pauză, sub un anumit pretext, și luați legătura direct cu persoana în cauză sau cu cineva apropiat acestuia.

Astfel veți afla ce se întâmplă cu adevărat, dacă într-adevăr persoana are nevoie de ajutor sau sunteți victima unei păcăleli.

Aceleași recomandări, la îndemâna oricui, sunt valabile și în cazul escrocheriei prin telefon.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.