Local

Atenţie la escroci! Nu vă lăsaţi înşelaţi prin telefon!

Ziarul de Vrancea
4 iun 2019 979 vizualizări

    Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Păunești au fost prezenți duminică la biserica din localitate unde, împreună cu preotul paroh, au adresat recomandări celor prezenți.

 Acțiunea preventivă a fost organizată în contextul în care, de cele mai multe ori, locuitorii din mediul rural sunt mult mai expuși înșelăciunilor din cauza faptului că accesul la informație nu este la fel de rapid ca pentru cei care locuiesc în mediul urban.   

Astfel, polițiștii au discutat cu cetățenii despre importanța prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, despre violența domestică, asigurarea locuinței pe timpul cât lipsesc de la domiciliu, dar mai ales despre cum pot evita să devină victime ale infracțiunilor de înșelăciune.

Sfaturi pentru a evita să deveniţi victime ale infracțiunilor de înșelăciune

Infractori “deghizaţi” bat la porţile oamenilor cu mai multe motive. Printre cele mai dese pretexte se numără:

-solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;

-sunt vânzători ambulanţi şi oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.)

-solicită achiziţionarea unor produse obţinute în gospodăria proprie, în baza unor anunţuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi, ouă etc.)

-pretind că sunt reprezentanţi ai unor instituţii publice şi oferă diverse informaţii, ajutoare pentru bătrâni;

-alte "poveşti" menite a facilita interacţiunea cu potenţiala victima şi comiterea infracţiunii;

Atenţi, escrocii observă unde vă ţineţi banii!

Mare atenţie! Infractorii caută să observe unde sunt ţinuţi banii, după care acţionează prin metode pe care le-au exersat înainte.

Infractorii:                                        

Observă unde îşi ţine banii victima -corp de clădire, camera, locul în cameră, etc;

Distrag atenţia victimei şi, dacă reuşesc, sustrag în acel moment banii. De obicei, infractorii lucrează în grup - în timp ce unul dintre ei discută cu victima, celălalt comite furtul. În alte situaţii, victima este trimisă să aducă diverse bunuri din curte sau casă, furtul fiind săvârşit în acele momente.

Dacă nu reuşesc să comită furtul în acel moment, hoţii se întorc pe timp de zi sau de noapte în încercarea de a-şi finaliza acţiunea infracţională.

- Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate;

În cazul unui accident, nu există noţiunea de plata a unor despăgubiri, decât în urmă unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupă mai departe de cazul respectiv sau înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

- Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.), decât după ce solicitaţi prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu și mai ales persoane care solicită schimbarea unor bancnote;

- Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor

presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci;

- Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi  pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;

-Nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, în niciun caz unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au (deseori infractorii îşi asumă o calitate oficială - avocat, procuror, poliţist);

-Nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi “fericiţii” câştigători ai unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.), nu presupune şi înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului;

112 - un apel telefonic pentru siguranţa ta!

În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi încercați să reţineţi cât mai multe detalii!

 

       B.P.  Nr. 160 din 4 iunie 2019


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.