Local

Astăzi despre: Radu Gyr - poetul condamnat în trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă - comuniștii l-au condamnat la moarte

Ziarul de Vrancea
2 mar 2021 2260 vizualizări

Radu Gyr (n. 2 martie 1905, Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și ziarist român. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București

A fost condamnat la moarte, fiind acuzat, in 1959, de „Insurecție armată”, pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Sentința este ulterior comutată la 25 de ani de muncă silnică. Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968}. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular i-a citat din versuri.

În perioada cât Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor, la București s-a înființat și a funcționat teatrul evreiesc Barașeum A fost singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască (https://fgmanu.ro/2020/05/12/un-evreu-roman-din-canada-vorbind-remarcabil-despre-radu-gyr/)

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

Carieră literară

A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe, precum „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935. A fost un colaborator statornic la revista „Universul literar” și apoi la Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române. A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu [2].

Comandant legionar și director al teatrelor

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.

Radu Gyr a fost autorul textelor „Sfânta tinerețe legionară”, imnul neoficial al Mișcării Legionare,

În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum. Acesta a luat ființă pentru că, în acea perioadă, actorilor evrei le-a fost interzis să joace în idiș sau să apară pe scenele teatrelor românești. A fost singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară? Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989

Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali de extremă dreapta din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. În timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 ține un discurs, îndemnând la luptă, în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare.[7] După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de războiu (carte cenzurată).

În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Condamnarea de către regimul comunist

A revenit acasă în 1956. După doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte, fiind acuzat, in 1959, de „Insurecție armată”, pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Sentința este ulterior comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.

 

Refuzul asistenței medicale

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.[8] Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”


Poezia de după gratii

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968}. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular[necesită citare], i-a citat din versuri.

Mărturii

    Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”

    Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

Operă

Poezie

    Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)

    Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927)

    Cerbul de lumină, București (1928)

    Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936)

    Cununi uscate, București (1938)

    Corabia cu tufănici, București (1939)

    Poeme de război, București (1942)

    Balade, București (1943)

Conferințe

    Făuritorii unui ideal, București, 1932

    Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935

    Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936

Prefețe

    Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937

    George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937

    Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937

Alte scrieri

    Scufița roșie, 1937

    Corabia cu tufănici, 1939

    Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)

Volume publicate postum

    Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982

    Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994

    Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993

    Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994

    Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996

    Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997

    Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998

    Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998

    Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998

    Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998

    Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999

    Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000

    Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000

    Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.