Artistul vrâncean cu viața ca un scenariu de film. Întors din Italia, după ce-a suferit un grav accident de muncă, sculptează în lemn cu drujba
Ziarul de Vrancea vă prezintă povestea ca un scenariu de film a artistului vrâncean Vasile Tudorache din Păulești, despre care cotidianul nostru a publicat mai multe articole pe vremea când acesta lucra în Italia. Pe atunci a suferit un grav accident de muncă în urma căruia a stat două zile în comă, a rămas cu sechele și a trebuit să se pensioneze. Vasile Tudorache și-a lansat la Roma un volum de versuri, reușind astfel să depășească o depresie de care a fost foarte aproape în urma accidentului suferit. Reîntors în țară, artistul popular din Păulești a putut să se dedice unei mai vechi pasiuni: sculptura în lemn cu drujba. Așa a ajuns să deschidă, astăzi, tocmai la Craiova, pe meleagurile lui Brâncuși, o expoziție cu sculpturile lui în lemn executate cu drujba, intitulată „Vocea și brațele lemnului”.
”Mă numesc Vasile Tudorache, sunt fiu de mocani. M-am născut și am crescut în localitatea Păulești, localitate cu o însemnătate istorică aparte, purtând numele lui Pavel, unul dintre fiii Babei Vrâncioaia. Sunt căsătorit și am două fiice, fiind și bunic. Fiica cea mai mare are o fetiță și locuiește în Focșani, fiind cadru didactic în cadrul Colegiului Național Pedagogic «Spiru Haret» din Focșani. Fiica cea mai mică a terminat de studiat medicina și este asistentă generalist, în căutarea unui post. Prin 2001, datorită timpurilor foarte dificile de tranziție, am fost nevoit să părăsesc țara, emigrând la acea vreme către Italia, care s-a dovedit a fi o țară foarte primitoare din toate punctele de vedere pentru mulți emigranți români. Acolo am lucrat singur șapte ani, până au mai crescut fiicele mele care erau tare micuțe atunci. Apoi mi-am adus și soția care lucra mai mereu sezonieră ca să poată pleca acasă la fetițe.
Când fetele au plecat în oraș la liceu, atunci s-a angajat și soția și am lucrat ambii până în 2016, când un grav accident de muncă era să mă lase fără viață, doar un miracol salvându-mă.
Am fost o perioadă în depresie. Dar am scris și lansat un volum de poezii care m-a ajutat să trec cât de cât peste acea nenorocire. Practic două zile am fost în comă. Apoi am rămas cu o pareză facială totală pe partea stângă având nervii faciali tăiați, tăietura în sine fiind de 15 cm și am și o proteză sub ochiul stâng... Un ochi deschis... Apoi după ce niște procese s-au terminat cu bine pentru mine, am revenit acasă, unde am început sa reiau și pasiunea pentru sculptură.
Am lucrat în lemn diferite draperii sculptate înainte de a pleca în Italia, dar lipsa banilor m-a făcut să părăsesc țara, iar azi sculpez doar din pasiune. Atât. Trăiesc din pensia din Italia, fiind pensionat cu acte în regulă de când am avut nefericitul accident.” - Și-a spus pe scurt povestea vieții, pentru cititorii Ziarului de Vrancea, artistul popular Vasile Tudorache din Păulești.
Muncitor obișnuit în Italia, Vasile Tudorache a scris și a lansat un volum de versuri în 2016 la Roma, eveniment despre care Ziarul de Vrancea a publicat la vremea respectivă articolul pe care îl puteți reciti accesând titlul alăturat: Un vrâncean a lansat un volum de poezii la Roma.
Pe lângă pasiunea scrisului, artistul popular vrâncean din Păulești mai are o pasiune frumoasă și anume sculptura în lemn cu drujba. Legat de această pasiune a sa, joi, 29 septembrie 2022, Vasile Tudorache deschide o expoziție de sculptură la Craiova, cu titlul „Vocea și brațele lemnului”. Cu acest prilej, își va lansa și volumul personal de versuri „Vămile pâinii”.
În galeria foto atașată articolului puteți vedea câteva din lucrările de sculptură realizate de artistul vrâncean din Păulești.
Ce a transmis pentru Ziarul de Vrancea Vasile Tudorache despre expoziția pe care o deschide astăzi la Craiova:
„Deși am invitație, totul este pe cheltuiala mea, dar m-am dus cu drag, ținând cont că am lucrat un an, zi de zi, să am cu ce mă prezenta pe meleagurile lui Brâncuși.
Din Vrancea către Dolj
Visele devin realitate, doar atunci când crezi cu adevărat în ele.
Distanța fiind foarte mare, am plecat de miercuri 28 septembrie 2022 la drum ca joi, 29 septembrie dis de dimineață să pot să le încânt ochii celor din Craiova cu sculpturile mele, sub deviza: «VOCEA ȘI BRAȚELE LEMNULUI».
Un plus de frumos acestui eveniment dându-i-l și lansarea volumului meu de versuri scris în Italia și tipărit de Editura Minela la București, intitulat sugestiv: «VĂMILE PÂINII», vămi pe care din motive bine știute de toți românii, le-am trecut și eu, încolo și încoace, din păcate, timp de două decenii.
Va fi o dublă lansare de carte dacă citiți afișul, doamna Ion Rodica lansând o carte alături de a mea, cu titlul: «FARMECUL DURERII-DOR».
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură «Traian Demetrescu» din Craiova, joi 29 septembrie la ora 10:00
Mulțumesc din nou doamnei, Ion Rodica director fondator al revistei «UNIUNEA ARTELOR» și al Cenaclului cu același nume, care în urmă cu jumătate de an văzând ce pot sculpta în lemn mi-a făcut propunerea de a face o expoziție pe meleagurile marelui nostru sculptor Constantin Brâncuși. Și o felicit pentru organizarea care nu a fost cu siguranță una ușoară.
În ceea ce mă privește pe mine, astăzi după multă muncă și seriozitate maximă, am cu ce mă prezenta la Craiova. Ducând cu mine lucrări frumoase și gânduri din cele mai bune celor prezenți la eveniment.
Din cauza distanței foarte mari, nu am îndrăznit să invit pe nimeni din Vrancea, mașina personală fiind plină, până la refuz cu sculpturi... Cu altă ocazie, dacă se va organiza ceva prin județul nostru, o să vă invit cu drag, pe cei care ați fi vrut să-mi fiți aproape la Craiova și nu sunteți puțini, din ce-mi scrieți pe privat.
.... Ne descurcăm fiecare cum putem să ducem Cultura mai departe!
Satisfacțiile vieții! Să auzim numai de bine!”
Rugămintea lui Vasile Tudorache: „Aș vrea dacă puteți să publicați în Ziarul de Vrancea și poezia mea «Ștefan cel Mare și Vrâncioaia». Ea este recitată la «Festivalul Baba Vrâncioaia» an de an pe scena de acolo.”
”Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia ”- de Vasile Tudorache
Într-un loc frumos ca Raiul, pe un deal bătut cu flori, o bătrână-și ducea traiul, cu ai ei șapte feciori
Un deal unic sub Carpați ce-l bătea vântul și ploaia, moștenit de șapte frați și de mama lor, Vrâncioaia.
Cât era ziua de mare ei munceau cu drag și spor, privegheați de mândrul soare și de ochii mamei lor
Tăiau lemne, coseau iarbă, păzeau oile cu miei, toți frumoși și puși pe treabă și viteji ca niște zmei.
Și-ntr-o seară pe Dumbravă, că așa se cheamă dealul, se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul.
Pe un armăsar de rasă un drumeț la trap mergea, iar Vrâncioaia-n cale-i iese cu glas stins îl întreba:
- Bună seara, măi străine! Ce te aduce pe la noi? Că aici nimeni nu vine, doar ciobanii de prin văi
- Bună seara! Sărut mâna! Peste munți am rătăcit am văzut casa când luna de sub deal a răsărit
Dumnezeu m-a îndrumat, se gândi în sinea lui, după ce-a descălecat de pe șaua roibului
-Te rog să-noptezi aici, ești flămând și obosit, îți pun masa să mănânci și un pat pentru dormit.
- Mulțumesc de bunătate! Bucuros că te-am găsit! O să stau aici la noapte, am mers mult, sunt obosit.
După ce intră pe ușă încă odată-i dă binețe și-o întreabă pe mătușă:- Singură la bătrânețe?
- Nu sunt singură, să știi! Sunt aici cu Dumnezeu! Și cu ai mei șapte fii ce mi-s sprijin, dragul meu
- Da’ feciorii nu-s acasă? O întreabă iară străinul
-O să vină sunt la coasă, de trei zile clădesc fânul
Sănătate să ne dea bunul nostru Dumnezeu, căci în rest avem de toate, nu ne plângem că e greu
Șapte fii am legănat, i-am crescut cum am putut, căci pe soț mi l-a luat Dumnezeu, de la-nceput.
După ce s-a ospătat și vreo oră au vorbit calu-n grajd el și-a băgat și apoi a adormit.
Pe cărări cu iarbă deasă la un ceas târziu în seară, fiii babei vin acasă, zarvă mare fac pe afară
Vrâncioaia i-a înștiințat, când în casă au sosit că la ei a înoptat un străin ce-a rătăcit
- Doarme un străin la noi, dragii mei, a rătăcit pe un cal roib urca din văi, era tare obosit
Au dat roată la o masă, Domnului au mulțumit bucuroși că au în casă pe drumețul obosit
Când fac patul să se culce și pun hainele în cui văd o sabie cu cruce la capul străinului
Fir de aur strălucea pe mantaua lui domnească și o biblie pe ea, pe un scaun la fereastră
- Este Ștefan Domnitorul! Zise unul dintre frați! Nimeni n-a mai pus piciorul plin de aur prin Carpați
Uite, are buzdugan, are-o biblie și-o cruce este Voievodul Ștefan! Ce-a pățit? Unde se duce?
Spune unul:
- Dimineață să-ntrebăm pe Domnitor să-i dea mama vre-o povață, poate-i e de ajutor...
Auzind tot ce-au vorbit, Ștefan Vodă se trezește salutând de bun găsit și apoi le povestește:
-Fiii mei, eu sunt Ștefan, am venit peste Carpați m-a-ncolțit turcul dușman, ajutor vă cer să-mi dați.
-Am pe lume șapte fii, de îți sunt de ajutor ia-i cu tine-n bătălii, chiar de o să-mi fie dor.
Mulțumit de ajutorul pe care i-l dădu bătrâna spune Ștefan Domnitorul arătând spre munți cu mâna:
-Mergeți, faceți oaste mare, șapte munți o să primiți unul pentru fiecare, veci de veci să-i stăpâniți!
Mergeți prin satele voastre, de prin munți, dealuri și văi vreau să facem mare oaste, să-i distrugem pe călăi!
Au umblat o săptămână au strâns sute de voinici lați în spate și în mână aveau săbii mari și furci
Cu un buzdugan în mână Ștefan cu fiii de mocani intrând în tabăra străină, nimici pe-ai lui dușmani.
Apoi, feciorii babei, s-au întors acasă numele lor la șapte sate atunci au pus și azi, pe deal, mai sunt vrânceni la coasă și încă stă semeață, casa babei, colo sus.”
