Local

Articole pirotehnice confiscate de polițiștii vrânceni la Tulnici

Ziarul de Vrancea
5 ian 2022 758 vizualizări

La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 42 de ani, din  comuna Bârsești, deținea materiale pirotehnice din categoria celor interzise, fără a deține autorizație în acest sens.

Din verificări a rezultat faptul că materialele pirotehnice. în cantitate de 5 kg, ar fi fost achiziționate prin comandă online de pe un site, fiindu-i livrate la domiciliu prin intermediul unei firme de curierat.

Tot ieri, 3 ianuarie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au identificat și o femeie, de 26 de ani, din comuna Vrâncioaia, care deținea 3 kg de materiale pirotehnice din categoria celor interzise, fără a deține autorizație în acest sens.

În cauze au fost întocmite dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive efectuată fără drept”.

BULETIN DE PRESĂ Nr. 7 din 4 ianuarie 2022

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.