Local

Anul viitor s-ar putea aplica tarifarea diferențiată a deșeurilor colectate

Mihai Boicu
4 oct 2017 889 vizualizări

Ministerul Mediului vrea să ca anul viitor să se schimbe sistemul de colectare și de plată a deșeurilor

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a afirmat că de la 1 ianuarie 2018 s-ar putea aplica tarifarea diferenţiată a deşeurilor colectate, cu o perioadă de graţie de şase luni pentru ca primăriile să îşi pună de acord contractele de salubrizare cu legislaţia în domeniu. Prin aceasta se dorește introducerea unei noi modalități de colectare diferită față de actuală, în funcție de tipul de deșeu produs.  “Sunt mai multe metode, dar noi dorim să implementăm sistemul mai mult apropiat, ca să spunem aşa, ţărilor europene, în sensul că salubristul respectiv, care avea şi obligaţie de altfel, conform legii, din 2013, să poată să se doteze cu GPS-uri pe maşină, cu cântar ca atare, astfel încât, printr-un program făcut la înţelegere cu autoritatea locală, să poată să facă trecere în timpul săptămânii pentru colectarea direct de la sursă, direct de la producătorul de deşeu, pe categorie de deşeuri, săptămânal sau de două ori pe lună, astfel încât să poţi să fii taxat numai pe partea umedă pe care tu o produci. Şi cetăţeanul să aibă două variante: ori dă categoria de deşeu direct salubristului, care o ia separat, deci nu le amestecă, fie se duce la colectorul din colţul străzii şi predă direct ambalajul respectiv şi îşi ia banii sau la supermarket ş.a.m.d.”, a spus ministrul Mediului. În Vrancea, sunt mai multe firme de salubritate care lucrează direct cu autoritățile locale și, de asemenea, sunt și primării care sigură singure acest serviciu. Consiliul Județean Vrancea a anunțat că anul viitor va termina proiectul ”Vrancea Curată”, dar este posibil ca acest lucru să nu se întâmple. Până atunci, deșeurile sunt transportate la rampa de la Muchea, județul Brăila, unde au apărut problemele cu cantitățile foarte mare. O soluție temporară este ca să se transporte deșeuri la rampa ecologică de la Gălbinași, județul Buzău. Una dintre firmele locale a fost acceptată la această rampă, însă condiția a fost ca deșeurile să nu conțină pământ, frunze, crengi și alte deșeuri de acest gen, altfel colaborarea se va întrerupe. În acest timp, Consiliul Județean Vrancea face apel către autoritățile locale pentru înjumătățirea cantităților de deșeuri, lucru care nu s-a reușit până acum. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.