Local

Amintiri din Focșaniul de altă dată: Dacă e sâmbătă, e...Pronosport!

Victor Simion
23 mai 2024 1821 vizualizări

Poate că mai sunt focșăneni care își mai amintesc de Strada Mare...de altă dată.

 

 Pe Strada Mare, colț cu strada Ștefan cel Mare, se aflau câteva repere importante pentru urbea noastră, a localnicilor. Pe partea dreaptă se afla un magazin cu „Textile-Incălțăminte” iar imediat după el, adică exact în colțul Străzii Mari, se afla „CEC”-ul, cea mai importantă unitate CEC din Focșani. Acolo, prin anii 50, s-a petrecut un eveniment care a șocat întreg orașul: directorul unității, un om foarte respectat de toată lumea (cine nu avea bani depuși la CEC?), a fost acuzat cum că ar fi falsificat niște evidențe și și-ar fi însușit niște sume dintre cele depuse de cetățeni. Vâlvă mare, vorbe, păreri, ba chiar că „tovarășul director” ar fi posibil să fie condamnat la moarte dacă se dovedește cum că „delapidarea” ar depăși suma de 100.000 de lei. (așa prevedeau legile pe artunci). „Tovarășul director” era unul dintre marii iubitori de sport, de fotbal, de jocul la Pronosport și se zvonise cum că pierduse banii la ...Pronosport (!?).  Ceea ce, până la urmă, s-a dovedit cum că a fost „o lucrătură” a... cuiva (?) din motive, să le spunem, extra-profesionale.

Ce legătură are acest lucru cu...pronosportul?

Păi are, fiindcă exact peste drum, adică la celălalt colț al Străzii Mari cu strada Ștefan cel Mare se afla, pe atunci, o unitate ”Higiena-Coafură-Manichiură”  unde șefă era ”doamna Cornelia”, renumită în aranjarea mireselor și, perete-în-perete cu aceasta, marea agenție Pronosport a orașului. Ei, vedeți?  E adevărat cum că tovarășul director al CEC-ului, sâmbăta, când era ultima zi de depunere a buletinelor pronosport, dânsul traversa strada ca să-și depină, odată cu alte zeci de ”microbiști”, un buletin cu propriile pronosticuri, dar nici vorbă de sumele vehiculate de bârfa locală. Dar, bârfa târgului..D-ale timpului!

E zi de sâmbătă. 

Porțiunea „Corso” din Strada Mare (adică aceea între „CEC” și magazinul „Dunărea”) este plină-ochi de plimbăreții localnici, mai ales tineri, dar și de alții „mai maturi”, care ies (cu sau fără familie) la o cofetărie, la film sau....la o bârfă locală. Este și  momentul în care Agenția Pronosport este luată cu asalt de ”microbiști” care își au aici fieful lor de discuții, de pronosticuri, de păreri de...

            Cum Focșaniul avea, pe atunci, o echipă bunișoară în Divizia ”B” ale cărei meciuri figurau frecvent în  buletinele pronosport, era normal ca să existe și un fel  de ”agoră” a fotbalului local unde să se comenteze, să se critice, să se tragă concluzii ș.a.m.d. Păi unde altundeva decât aici, la... agenția Pronosport?

Cine sunt aceștia? 

Păi...cam de toate categoriile sociale ale urbei. Iată-l pe respectabilul „tovarăș avocat” Tănăsoiu care pledează, ca la bară la Tribunal, cum că „Petrolul” nu trebuia să piardă la....ca să  le înlesnească celor de la ..„Progresul”, salvarea de la retrogradare; sau „.dom profesor” Popescu-Cioculeț (singurul focșănean care purta- legal și oficial-,  „cioc”; de aici și porecla „Popescu-Cioculeț”) care, în calitate de  infocat susținător al echipei locale,  semna „catalogul” prezenței săptămânale dând note echipelor, jucătorilor sau arbirilor, după caz.. Sau slăbuțul „tovarăș-domn” Titi Manolescu,... dascăl la biserica Domnească din Piața Moldovei, (care avea un handicap la un picior și mergea cu un baston)  nelipsit sâmbăta după amiaza de la „dezbaterile” de aici, de la agenția Pronsport, cel care, chiar, câștigase de câteva  ori,  „cu 10 rezultate” reușite (măi, nea Mano”, ți-a șoptit vreun sfânt rezultatele de le-ai ghicit?); ba chiar și domnul doctor Severin, de la policlinica locală, susținător statornic al echipei din Iași, acolo unde își făcuse studiile medicale. Nelipsit era și „Nea Sandu, frizeru”, care era, într-adevăr, frizer de renume la „Higiena nr. 1” din Centru și care era văzut ca unul dintre cei mai informați microbiști fiindcă, pe scaunul lui de la frizerie, se așezau și comentau evenimentele nume dintre cele mai  informate în materie de sport. („Măi nea Sandule, ce-ai mai auzit despre ăia de la Galați, îi bat sau nu pe brăileni ?). Mai erau și alții - dar fără o mare autoritate în materie, adică „chibiții” -, care încercau și ei să-și dea cu părerea „în chestiune”, dar erau imediat puși la punct de  „autoritățile” recunoascute  de pronosportișii locali. Aici „se făceau și se desfăceau” echipe, cum se spune, se descopereau „aranjamente”, „jocurile”, fel de fel de mișculații, de „surprize”, fiindcă, vezi doamne! „balonul este rotund” cum se zice și se pot întâmpla multe „curiozități”. „Am mers <<solist>> pe cutare meci dar uite ce au făcut nenorociții! D-aia nu e nici-unul cu 12 rezultate!”

Informațiile  astea „din gură în gură”, cum se spune, erau cât de cât importante fiindcă la vremurile acelea  singurele „.știri” le puteai afla doar din ziarul „Sportul” care publica, lunea, rezultatele și comentariile din „Divizia A”, iar marțea, pe cele din Divizia „B”. Și...cam atât. Se mai transmiteau, duminica, la radio, meciurile din București.  În rest...Te uitai pe clasamente și presupuneai cam ce ar fi posibil să se întâmple în  meciul dintre cutare și cutare echipă. De aici și puținele reușite cu 12 rezulate, la Pronosport.

 Se întâmpla, căteodată, ca vreun localnic să aibă treabă prin București și să asiste la un meci din Capitală. Mamăă ce năvală pe el. Și ce comentarii. „Cum a fost?...Cum arată Voinescu?... Cum a jucat Ozon?.. Ce părere ai de Paraschiva?...etc., etc., etc. Respectivul devenea, pentru o vreme, un fel de „guru” pentru pronosportiștii localnici:„Dom-le, a fost omul pe stadion, la București și a văzut meciul...Păi!.”

Focșaniul a avut și un arbitru de divizia „A”, pe Sigmund Lupu, profesor de sport la liceul „Unirea”, poreclit „Juma”. Nu odată, „microbiștii” îl căutau să le zică dânsul cam cum vor fi meciurile din program. Dar „Juma” se ferea întotdeauna să-și exprime vreun punct de vedere fiindcă, în calitatea de arbitru divizionar, ar fi putut fi suspectat de cine știe ce ”aranjamente”. Din aceste motive evita să intre  în agenția Pronosport deși trecea ades prin fața ei, preferând să treacă strada pe trotuarul opus.

Pentru pronosticurile de la meciurile din țară, mai era, cum mai era. Dar ce te făceai atunci când, în perioada de întrerupere a campionatului (se juca doar primăvara și toamna, cu întrerupere pentru vremea e iarnă) când în Pronosport apăreau (de nevoie) meciurile din Franța sau Italia pe unde campionatele nu se întrerupeau? Cine să știe despre Lille (în limbaj local, i se spune „Lili”) sau despre Socheaux (în limbaj local „Șoșon”) sau despre Bari, Verona sau chiar Milano? De unde informații? Țări capitaliste unde fotbaliștii erau „exploatați” și vânduți ca  orice marfă, cum ni se spunea prin presa națională. Se furmizau niște clasamente de pe acolo dar cu foarte puține comentarii (firesc, nu?:). Și atunci, de unde imformații? (Când văd ce avalanșă de informații se transmit astăzi, pe la posturile radio-TV, mă și mir că se mai puteau obține, pe atunci, câteva rezultate bune!).

Ca o paranteză: din când în când (foarte rar, însă) se mai invitau să joace pe la noi  meciuri amicale și unele echipe din Occident (alese însă, cu multă grijă). Îmi aduc aminte  de vâlva pe care a făcut-o meciul dintre  CCA („Casa Centrală a Armatei”, pentru cine nu știe) și echipa londoneză Luton Town, învinsă la București cu 4-0 (!?). Doamne, ce s-a mai elogiat  atunci, fotbalul nostru „.de amatori” și cât s-a defăimat „fotbalul capitalist” bazat pe ”exploatarea omului de către om”! (Apropo! Mai știe cineva că Focșaniul a dat și el un mare fotbalist, pe Ciobotea, centru atacant, „luat în armată” la CCA, unde a făcut carieră?).

Dar să revenim la „.ale noastre”, cum se zice,

S-a întâmplat, odată, ca un pronosportist vrâncean să câștige la o ediție specială Pronosport care avea drept  premiu o....motocicletă; ei bine- bafta lui -, să câștige chiar el, vrânceanul, acel premiu special...motocicleta! Câștigătorul nu era focșenean ci dintr-o localitate apropiată (nu mai țin minte de unde) dar s-a nimerit  (cum s-a aflat mai pe urmă)  ca în urmă cu o săptămână  omul să treacă prin Focșani  cu diverse treburi și să-și  depună  buletinul cu prognoze la agenția locală. Și, culmea! să aibe noroc și chiar să câștige! Singurul pe țară!! Un vrâncean!    Doamne, ce vâlvă! 

S-a adus „obiectul”  de la București și, evident,  a fost expus în vitrina agenției de pe Strada Mare ca să vadă tot focșăneanul (dar nu numai) ce câștiguri se pot obține la această agenție...”norocoasă”. Trecea lumea pe Strada Mare, se oprea, admira și comenta ”evenimentul”. Păi era și dece! Să ai o motocicletă, la vremea aceea, era un fapt cu totul special. Erai invidiat dacă aveai chiar și o bicicletă dar...o motocicletă! Ehehei! Urmarea? Au crescut, firesc,  depunerile de buletine la agenția Pronosport din Focșani. O vreme, sâmbăta, era realmente, coadă, la depuneri. „Păi, dacă ăla a câștigat, dece n-aș putea să câștig și eu”? erau comentariile. Numai că, un alt mare câștig  nu s-a mai produs după acesta.

Au trecut ceva ani de la acele vremuri. Strada Mare s-a ”resistematizat”, au dispărut cele mai multe dintre prăvălioarele de altă dată, a dispărut și agenția Pronosport, și agenția CEC, și altele. Am revenit de mai multe ori prin orașul juneții mele, dar nu am mai regăsit mai nimic din vechiul centru – din vechea Stradă Mare - de altă dată. Firesc. Se schimbă timpurile, se schimbă oamenii. Citesc des în ”Ziarul de Vrancea” informații despre unele ”rămășițe” din vechea urbe și încerc să-mi rememorez amintirile despre aceste mărturii. Este bine că li se amintesc localnicilor actuali despre aceste bătrâne supraviețuitoare focșănene. Fac parte din ADN-ul urbei. La fel ca și fosta agenție Pronosport de altă dată. 

Tuturor, numai bucurie!

Prof. Victor Simion 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.