Ambulanța Vrancea, sub amenințarea reorganizării: „Ne transformă în anexa Galațiului”
Un proiect de Ordonanță de Urgență obținut pe surse zdruncină din temelii sistemul de urgență din județul Vrancea. Potrivit documentului, Guvernul pregătește desființarea serviciilor județene de ambulanță și comasarea acestora în „servicii teritoriale” care vor grupa câte două județe. În cazul de față, Vrancea va fi „lipită” administrativ de Galați, dar sub conducerea totală a Galațiului.
Măsura, contestată deja în interiorul sistemului, stârnește revoltă și îngrijorare în rândul personalului medical și administrativ din Vrancea. Potrivit informațiilor, comasarea va duce la pierderi masive de autonomie decizională și operațională.
Ce presupune concret reorganizarea?
Desființarea conducerii locale: Ambulanța Vrancea nu va mai avea manager, director medical sau conducere proprie. Toate funcțiile de decizie vor fi preluate de structura centrală de la Galați. Control bugetar deplin din alt județ: Bugetul și deciziile vor fi luate exclusiv la Galați, ceea ce lasă Vrancea fără putere de decizie asupra propriei activități.
Limitarea capacității de reacție: Prefectul de Vrancea nu va mai putea activa planuri de urgență fără aprobarea Galațiului, o întârziere periculoasă în situații critice.
Resursele, la mâna altora: Ambulanțele, echipamentele și personalul medical din Vrancea ar putea fi redirecționate fără consultare locală, în funcție de prioritățile stabilite în altă parte.
Reacție de la nivel local: „Nu ne opunem schimbării, dar vrem respect”
Într-o declarație transmisă presei, liderului Sindicatului Liber „Ambulanța” Vrancea, Ionuț Bălan avertizează că măsura este o lovitură dură pentru o instituție care și-a construit o reputație solidă și rezultate exemplare în județ:
„Indiferent de ce se decide în birourile de la București, noi, cei de la Ambulanța Vrancea, vom fi mereu la datorie. Prompt, profesionist, exact așa cum ne știți și v-am obișnuit!
Se discută acum o reorganizare care ar transforma Ambulanța Vrancea într-un „sediu secundar” subordonat Galațiului.
Nu suntem împotriva schimbării, dar suntem pentru respectul față de o echipă care și-a făcut mereu treaba exemplar.
Vrancea merită să decidă pentru ea însăși. Merită să-și păstreze Ambulanța si IGSU-ul cu toată forța, experiența și încrederea câștigată în ani de muncă.
Noi rămânem în picioare, nu ne e frică. O să intervenim cu responsabilitate, cu trusa și targa, dar și cu inima deschisă pentru oameni”
Un apel către societate și presă:
Documentul încă nepublicat oficial a fost trimis presei locale cu un apel la transparență și solidaritate:
Ce urmează?

Proiectul de Ordonanță de Urgență ar putea fi discutat în ședință de guvern chiar săptămâna viitoare. Nu este clar în ce formă va fi adoptat, dar lipsa de consultare cu autoritățile locale și cu profesioniștii din teren ridică serioase semne de întrebare privind eficiența și oportunitatea reorganizării.
În timp ce oficialii de la centru tac, oamenii care țin pe umeri sistemul de urgență local luptă pentru păstrarea unei instituții care a devenit sinonimă cu încrederea și promptitudinea în Vrancea.
Reacția Ministerul Sănătății după ce în spațiul public au apărut informații că serviciile de Ambulanță ar urma să fie transferate de la Ministerul Sănătății la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU):
Oficialii afirmă că speculațiile se bazează pe „un document de lucru intern (draft)” care nu reprezintă forma finală și că structura de reorganizare propusă nu este definitivă.Ministerul precizează că serviciile de Ambulanță rămân în subordinea sa și nu vor fi transferate la DSU. Colaborarea dintre cele două instituții va continua doar operativ, pentru gestionarea situațiilor de urgență, la fel ca până acum. Reforma sistemului de sănătate este confirmată – vor avea loc reorganizări atât la serviciile de Ambulanță, cât și la inspectoratele pentru situații de urgență, însă acestea nu înseamnă transferul ambulanțelor la DSU.Oficialii asigură că personalul medical nu va fi afectat și nici calitatea serviciilor pentru pacienți. Ministerul Sănătății cere ca speculațiile să înceteze, susținând că acestea „opresc progresul real al reformelor în interesul sistemului și al cetățenilor”.(gandul.ro)
Reacția DSU: Ambulanțele rămân la Ministerul Sănătății
„Serviciile de ambulanță vor funcționa în continuare în subordinea Ministerului Sănătății (MS), în coordonarea operațională a DSU (ca până în prezent)”, a precizat instituția. DSU a adăugat că „documentul aflat în lucru nu prevede trecerea serviciilor de ambulanță în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Această interpretare este eronată și nu reflectă realitatea procesului aflat în desfășurare”.
Contextul discuțiilor și dezmințirea oficială
Reacția DSU vine după ce jurnalistul Alex Vlădescu a susținut că a primit confirmarea de la Raed Arafat în privința unei eventuale treceri a serviciilor de ambulanță sub coordonarea MAI, publicând în sprijinul afirmației un document legislativ aflat în lucru.
Conform DSU însă, acel document nu conține o astfel de prevedere. Instituția precizează că „noul program de guvernare prevede reorganizarea administrativă a structurilor teritoriale din domeniul intervențiilor la urgențe”, iar aceasta vizează în principal „transformarea inspectoratelor județene pentru situații de urgență în inspectorate teritoriale” și „reorganizarea serviciilor de ambulanță județene după un principiu similar de eficientizare”. Reprezentanții DSU subliniază că „aceste două tipuri de structuri vor rămâne în continuare pe linia lor instituțională”.
Citiți și conținutul fișierului atasat acestui articol:
Fisiere atasate













