Alternative la ENET pentru focșăneni: Sisteme de încălzire pentru anotimpul rece
Chiar dacă încă ne mai confruntăm cu zilele caniculare de vară, gospodarii încep să se gândească la sistemele de încălzire a locuințelor pe care să le folosească în perioada rece.
Într-un oraș precum Focșaniul, în care furnizorul de căldură, ENET, este în insolvență, iar serviciile pe care le furnizează lasă mult de dorit, locuitorii caută soluții alternative de încălzire.
Fiecare locuință necesită un sistem de încălzire specific pentru perioadele reci ale iernii. Aceasta pentru că, în funcție de sistemul de încălzire folosit, crește și gradul de confort termic al ocupanților.
Există numeroase soluții de încălzire, însă este indicat ca un beneficiar să aibă în vedere suprafața încălzită, gradul de izolare a locuinței, aerisirea, temperatura din interior, numărul persoanelor din gospodărie și consumul de apă.
Încălzirea casei cu centrala electrică
Multe locuințe moderne, folosesc sisteme de încălzire bazate pe electricitate. Este adevărat că facturile la energie electrică vor crește însă există și avantaje. Centralele electrice sunt mai puțin poluante decât unele pe lemne sau pe gaze, de exemplu. Montajul acestora se realizează mult mai ușor, cu costuri reduse. În schimb, prețul pentru energia electrică consumată va fi mai mare decât în cazul centralelor cu gaze de exemplu.
Pe de altă parte, însă, sistemele termice electrice pot folosi surse de energie alternativă, precum cea generate de panourile fotovoltaice sau cea eoliană. Un alt avantaj este acela că astfel de centrale încălzesc rapid suprafețele locuibile de dimensiuni mari și sunt și sunt ideale pentru familiile numeroase ce consumă multă apă caldă menajeră. Necesită, însă, ca locuința să beneficieze de un sistem de izolație foarte eficient, pentru a nu pierde căldura.
Este o alternativă potrivită atât pentru zonele urbane, dar și pentru cele rurale care nu sunt conectate la o rețea de gaze sau aflate la distanță de o sursă de lemne.
Încălzirea casei cu centrală pe gaz
Încălzirea pe gaz este o modalitate mult mai răspândită spre deosebire de cea electrică. Dacă vrei să investești într-un astfel de sistem, trebuie să știi că tipul locuinței este un criteriu important de luat în calcul: suprafața totală, gradul de izolare al apartamentului sau a casei, numărul de persoane ce locuiesc, dar și cantitatea de apă consumată frecvent.
Instalarea centralei pe gaz se va realiza de o echipă cu expertiză pentru a evita orice risc de siguranță. După instalarea ei, aceasta va necesita o mentenanță periodică de cel puțin 1 - 2 ori pe an. Este ușor de întreținut, iar costurile de consum vor fi reduse. Acesta este și motivul pentru care centralele pe gaz sunt preferate de majoritatea cetățenilor.
Panourile solare, scumpe de montat, ieftine de exploatat
Panourile solare sunt o alternativă prietenoasă cu mediul înconjurător ce încălzesc apa menajeră și oferă un confort sporit în locuință pe perioadele reci. Acestea furnizează un flux de electricitate oferit de lumină ce este ulterior convertit în energie electrică. Chiar dacă montajul va fi mai costisitor decât celelalte sisteme de încălzire, sumele se vor amortiza în timp și panourile pot fi folosite în orice sezon.
Încălzire prin pardoseală sau calorifere
Pe lângă sursa de furnizare de căldură, este bine de știut ce fel de sistem de încălzire să folosești. Prin pardoseală sau bazată pe calorifere.
Încălzirea prin pardoseală este din ce în ce mai folosită. Aceasta oferă confort sporit pentru întreaga familie. Dar există o serie de aspecte de care trebuie ținut cont în momentul în care alegeți să vă amenajați un astfel de sistem.
În principal este nevoie de materiale de calitate, începând cu stratul izolator, până la tuburile conductoare, plasele de armare a șapei cât și șapa de beton, instalația și tipul de pardoseală folosit.
Un sistem de încălzire prin pardoseală duce la economii de energie termică și, implicit la costuri mai mici. În plus, avantajul ar fi lipsa caloriferelor și, deci, un design mai aerisit al casei, proprietăți pozitive pentru sănătate și confort sporit.
Caloriferele, radiatoarele și convectoarele electrice sunt bune pentru încălzirea suprafețelor de dimensiuni mici și medii. Aceasta deoarece se încălzesc rapid. Asemenea celorlalte sisteme de încălzire, și acestea necesită ca locuințele să fie termoizolate în prealabil.
Este esențial să păstrezi conductele curate, făcându-le o revizie la fiecare final de sezon rece. În cazul convectoarelor electrice, acestea sunt un pic mai bune decât caloriferele clasice, încălzind spațiile închise mai rapid.
Aerul condiționat poate fi o sursă de încălzire pentru un apartament
Aerul condiționat este un sistem folosit frecvent la apartamentele de la oraș. Datorită opțiunii de „Inverter”, sistemele pot fi folosite atât în sezonul cald, dar și în sezonul rece. Unul dintre cele mai importante criterii de luat în calcul este să poți aerisi din când în când încăperea în care folosești dispozitivul deoarece acesta are tendința de a usca aerul.