Ce infracțiuni au depistat în weekend polițiștii vrânceni de la Rutieră
La data de 22.07.2022, în jurul orei 19 00, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza satului Vulturu, un autovehicul, condus de un bărbat, cu privire la care s-a constatat faptul că avea autorizația provizorie de circulație expirată din data de 09.12.2021.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 15.06.2022, ora 09:00, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul pe DN2 E85, în localitatea Dumbrăveni, cu viteza de 103 km/h, în zonă cu limitare de viteză de max. 50 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de conducere cu restricții – reținut de către I.P.J. Vrancea și nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice la data de 15.06.2022.
În cauză a fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 24.07.2022, în jurul orei 02.10, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Movilița, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe str. Cotești, din mun. Focșani, fără a fi posesor permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 24.07.2022, în jurul orei 23.15, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Tănăsoaia, au depistat un tânăr, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Buletin de presă Nr. 208 din 25 iulie 2022














