Local

Alertă falsă pentru un colet suspect vineri- noapte pe strada Anghel Saligny din Focșani

Ziarul de Vrancea
17 aug 2019 1715 vizualizări

În final coletul suspect s-a dovedit, din informațiile redactorilor Ziarului de Vrancea, c-ar fi fost de fapt, o pisică moartă, învelită în materiale plastice. 

Autoritățile ar fi fost alertate vineri, 16 august 2019, în jurul orelor 22:00, de către un cetățean, după ce acesta ar fi descoperit existența unui colet suspect în fața casei sale, pe strada Anghel Saligny din Focșani. La scurt timp după sesizare, la fața locului au ajuns, din informațiile noastre, polițiști, jandarmi, precum și pirotehniștii din cadrul SRI. Locația unde s-ar fi întâmplat descinderea menționată este situată undeva în zona din apropierea benzinăriei Hanifa de pe strada Anghel Anghel Saligny din Focșani.. Ca măsrură de precauție necesară în astfel de cazul specialiștii ar fi  luat inclusiv decizia de a închide complet strada menționată. Finalizarea cercetărilor amănunțite, aveau însă să dovedească, din fericire, că sesizarea  a fost o alarmă falsă.După o acțiunea autorităților care-a durat aproximativ patru ore, coletul suspect avea să se dovedească de fapt o pisică moartă, învelită în materiale plastice. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.