Local

Alcoolul, vechea meteahnă - doi tineri vrânceni la volan sub influenţa alcoolului - unul dintre ei nu avea permis

Ziarul de Vrancea
7 dec 2020 839 vizualizări

La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 01.15, poliţiştii din cadrul Poliției Panciu au depistat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea pe raza orașului Panciu, fiind sub influenţa alcoolului. Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeaşi dată, în jurul orei 22.30, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Adjud  au depistat un bărbat de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea pe strada Republicii şi care emana halenă alcoolică. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.În cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Nr. 481 din 07 decembrie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.