Local

Agresiune sălbatică noaptea trecută, la Reghiu: Nepotul și-a bătut unchiul și l-a lăsat în stare de inconștiență până dimineață

Ziarul de Vrancea
10 nov 2020 4967 vizualizări

Cititor ZdV:”Bună seara! Azi-noapte, în jurul orei 1, un tânăr sub influența băuturilor alcoolice și-a bătut unchiul în vârstă de 60 și ceva de ani cu bestialitate. Acesta l-a lăsat să zacă în curte fără să anunțe ambulanța. Abia dimineață tatăl agresorului a sunat-o pe soția victimei ca să îi spună cele întâmplate.

În jurul orei, 8 nora acestuia a chemat salvarea, dar bărbatul agresat era inconștient. Agresorul nu a avut nici o reacție când a văzut că victima sa este inconștientă!
Țin să anunț că au ajuns autoritățile la locul faptei. Agresorul a fost luat, dar la câteva ore i-a fost dat drumul. Polițiștii au găsit la locul faptei o bucată de lemn plină cu sânge. Bărbatul agresat se află într-o stare foarte gravă la ATI la spitalul județean, iar conform părerilor neoficiale vehiculate acolo șansele să mai trăiască sunt foarte reduse. 
Nu pot să cred că un agresor atât de violent poate fi încă în libertate!”

Cititor ZdV:”Am vorbit la spital bătrânul ( n.r bărbatul agresat) îl bagă în operație acum, dar doctorița a zis că nu se știe dacă va mai rezista!

Agresorul bea bere, bine mersi la magazin!

În comuna Reghiu, în curtea agresorului, acolo l-au găsit pe bătrân.

Pe agresor l-a luat poliția până la Odobești, iar pe la 4 (n.r 16:00) era la magazin. Consuma alcool!

Nu avea nici o remușare! Nu este posibil așa ceva!”

Citiți și: Ce spune Inspectoratul de Poliție Județean( IPJ) Vrancea despre agresiunea de la Reghiu

”În această dimineață, în jurul orei 7:30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de aproximativ 64 de ani, din comuna Reghiu, ar fi fost agresat de către o rudă, la domiciliul său.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că între cele două persoane ar fi izbucnit un conflict, pe fondul consumului de alcool, în urma căruia un bărbat de aproximativ 33 de ani, din aceeași localitate, l-ar fi lovit pe cel de aproximativ 64 de ani.

Bărbatul agresat a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportat de ambulanță la spital.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.”-purtător de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.