Local

Aglomerație pe asumarea politică-n Vrancea a materializării în teren a sensului giratoriu din zona „Cerdac”, de la intersecția DN2 cu DJ 205R

Ziarul de Vrancea
21 apr 2022 3055 vizualizări

Sensul giratoriu din zona „Cerdac”, de  la intersecția DN2-E85 cu DJ 205R a fost asumat prin intermediul unei postări activată pe contul de facebook, luni 18 aprilie 2022, de către președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, după ce cu două săptămâni înainte făcuse același lucru cu respectiva intersecție dirijată și prefectul județului Nicușor Halici. 

”În urma demersurilor pe care le-am făcut în ultimii ani și a întâlnirilor cu factorii de decizie din instituțiile cu atribuții, iată că am ajuns într-un moment în care putem spune că am mișcat lucrurile în direcția cea bună”-Cătălin Toma, luni 18 aprilie 2022

”De la învestirea în funcție și conform angajamentului privind implicarea sa, Prefectul Județului Nicușor Halici a întreprins o serie de demersuri pentru înființarea unui sens giratoriu în zona <<Cerdac>>. Zona, situată la intersecția DN2 cu DJ 205R, a fost propusă pentru amenajare din cauza accidentelor cumplite de circulație care au avut loc aici de-a lungul timpului, lucrarea fiind inclusă în lista principală de proiecte care vor fi realizate prin intermediul unui împrumut extern.”-Instituția Prefectului Vrancea , luni 4 aprilie 2022

Cum își asumă sensul giratoriu din zona „Cerdac”, de  la intersecția DN2-E85 cu DJ 205R, spre Cotești, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma

Postare activată pe contul de facebook Catalin Toma, luni 18 aprilie 2022, ora 13:00:”Sens giratoriu provizoriu , pe DN2-E85, în <<punctul negru>> spre Cotești!Spunem STOP accidentelor din zonă!

În urma demersurilor pe care le-am făcut în ultimii ani și a întâlnirilor cu factorii de decizie din instituțiile cu atribuții, iată că am ajuns într-un moment în care putem spune că am mișcat lucrurile în direcția cea bună.

Consiliul Județean Vrancea a primit spre avizare planurile de situație cu propunerea de amenajare a unui sens giratoriu provizoriu pe DN 2 – E 85, intersecția spre Cotești!

Astfel, vom aviza în regim de urgență cererea făcută de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Secția Drumuri Naționale Focșani, sensul giratoriu fiind extrem de important la intersecția DN 2 – E 85 cu DJ 205 R și DC Ciorăști (zona Cerdac), pentru evitarea numeroaselor accidente de circulație.

Ulterior, printr-un contract de împrumut extern de la Banca Europeană de Investiții, va fi construit un sens giratoriu definitiv, conform schiței din imaginea atașată.”-Catalin Toma

La aproximativ 3 ore de la această postare a lui Cătălin Toma, prefectul Nicușor Halici a activat o postare pe contul de facebook Instituția Prefectului Vrancea.Prin intermediul conținutului acesteia Halici subliniază ”că toate eforturile de la preluarea mandatului de prefect nu au fost simple discuții și prilejuri de a da <<bine>>, ci s-au materializat, iar primele documente au ajuns la semnat la instituția care are astfel de atribuții.”.În aceiași postare Halici îl ironizează pe președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma pentru faptul că și-a asumat cu 3 oare mai devreme decât el, meritul începerii materializării pe teren a sensului giratoriu din zona „Cerdac”, de  la intersecția DN2-E85 cu DJ 205R, spre Cotești, deși  ”documentul în sine( n.r. semnat de Cătălin Toma luni 18 aprilie 2022) este totuși un aviz tehnic obligatoriu, unul <<de etapă>>, căruia îi vor urma și altele. Care, la rândul și vremea lor, vor necesita de asemenea o semnătură!”,punctează textul postării activate pe contul de facebook , Instituția Prefectului Vrancea, luni 18 aprimlie 2022 ,ora 16:00 .

Citiți în continuate textul integral al postării menționate :”Prefectul Județului Vrancea, Nicușor Halici, ține să mulțumească, astăzi mai mult decât oricând, tuturor factorilor de decizie care s-au implicat pentru ca sensul giratoriu provizoriu de la <<Cerdac>> - intersecția DN2 cu DJ 205R - să prindă contur. O zonă <<neagră>> pe harta accidentelor rutiere din Vrancea, unde mulți semeni de-ai noștri și-au pierdut viața, în vreme ce alții au fost răniți, cu consecințe grave pe termen lung.

Iată că toate eforturile de la preluarea mandatului de prefect nu au fost simple discuții și prilejuri de a da <<bine>>, ci s-au materializat, iar primele documente au ajuns la semnat la instituția care are astfel de atribuții. Acest lucru nu ar fi fost însă posibil fără sprijinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii Sorin Grindeanu, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Secției Drumuri Naționale Focșani și Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, instituții de bază și oameni implicați, care au înțeles urgența demersurilor efectuate de prefectul Halici, astfel că, într-un timp record, au fost întocmite planurile de situație privind propunerea de amenajare a acestui sens giratoriu provizoriu pe DN2 E85.

 Cu acest prilej, prefectul Nicușor Halici dorește totuși să îi mulțumească inclusiv președintelui Consiliului Județean Vrancea că a primit acest document în instituție și că își va face timp să îl semneze, <<în regim de urgență>> - după cum chiar domnia sa a asigurat. Documentul în sine este totuși un aviz tehnic obligatoriu, unul <<de etapă>>, căruia îi vor urma și altele. Care, la rândul și vremea lor, vor necesita de asemenea o semnătură!

 Demersurile pot fi dovedite simplu, prin documente. Unul dintre acestea, mai jos”-Instituția Prefectului Vrancea

  

Cum își asuma luni 4 aprlie 2022, meritul începerii materializării în teren a sensului giratoriu din zona „Cerdac”, de  la intersecția DN2-E85 cu DJ 205R, spre Cotești, prefectul de Vrancea, Nicușor Halici

De la învestirea în funcție și conform angajamentului privind implicarea sa, Prefectul Județului Nicușor Halici a întreprins o serie de demersuri pentru înființarea unui sens giratoriu în zona <<Cerdac>>. Zona, situată la intersecția DN2 cu DJ 205R, a fost propusă pentru amenajare din cauza accidentelor cumplite de circulație care au avut loc aici de-a lungul timpului, lucrarea fiind inclusă în lista principală de proiecte care vor fi realizate prin intermediul unui împrumut extern. Dar, după cum se știe, etapele de contractare și de execuție sunt de durată, de aceea era necesară adoptarea unei soluții imediate, adică amenajarea unui sens giratoriu provizoriu.Un pas important a fost făcut astăzi( n.r. luni 4 aprilie 2022), când au demarat activitățile în teren pentru lucrările de proiectare pentru acest sens giratoriu provizoriu, și sperăm ca eforturile tuturor instituțiilor implicate în procesul de amenajare să aibă efectul scontat: limitarea numărului de accidente în zonă. Este nevoie însă ca și participanții la trafic să fie conștienți de riscurile la care se supun și să fie prudenți, pentru că viața este pe primul loc. Din datele Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, în zona <<Cerdac>> au avut loc 9 accidente de circulație, cu un bilanț negru: o persoană și-a pierdut viața, 4 au fost rănite grav, iar alte 14 au fost rănite ușor.”-Instituția Prefectului Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.