Local

Adolescentă căzută într-un canal neacoperit din Panciu, salvată de pompieri

Ziarul de Vrancea
29 mar 2021 2384 vizualizări

Viața unei tinere de 17 ani a fost pusă în pericol după ce aceasta, într-un moment de neatenție, a căzut într-un canal neacoperit, pe str. Mărăști din orașul Panciu.

Accidentul a fost observat de plutonierul adjutant șef Vasiliu Cătălin Dorin, subofițer în cadrul I.S.U. Vrancea, aflat în timpul liber, care la acel moment efectua lucrări agricole în apropiere. Acesta a sunat la numărul unic de urgența 112 și a chemat în ajutor colegii.

Pentru salvarea adolescentei au intervenit 2 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

Pompierii au extras tânăra în stare de inconștiență din canalul adânc de 5 m, care era umplut cu apă aproximativ 50 cm. Paramedicii i-au aplicat manevre de resuscitare și i-au administrat oxigen. După puțin timp, pacienta și-a recăpatat simțurile. Aceasta a fost preluată și transportată cu ambulanța SMURD la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Panciu.

Informații și fotografii transmise de Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea prin intermediul buletinului informativ nr 45 din 27 martie 2021 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.