Adio, Orfelinat Principesa Elisabeta! Fostul sediu al fabricii de confecţii Vestiro, demolat aproape în totalitate
Grație profesorilor de altădată, D. F. Caian și Ion Diaconu, putem afla repede ce este cu construcția din strada Cuza Vodă nr. 58 ce se demolează în aceste zile și pe care cei mai mulți focșăneni o cunosc ca Vestiro. Astfel, în anii 1895-1896, statul a terminat de construit localul inițial și a mutat aici Orfelinatul și Institutul pentru Surdo Muți, instituții ce au fost aduse din București și strămutate la noi în Focșani.
Terenul pe care s-a ridicat edificiul cel impunător, într-o primă proiectare, conform hărților Focșaniului, cele din vechime, a provenit dintr-o donație a unor focșăneni avuți, anume Ștefan Scarlat Dăscălescu, Nicolae Lipan și Constanța Ghica, dintre care primii doi, inițial, au vrut să se facă în acest loc o Grădina Publică, dar terenul a rămas la dispoziția autorităților, care au decis să instaleze aici Orfelinatul de la București, ce fusese organizat încă din 1863, la îndemnul milostivei soții și doamne a lui Alexandru Ioan Cuza în cadrul azilului ce-i poartă numele. Așa că în anii 1895 -1896, când instituția se instala în noua construcție de la Focșani, i s-a atribuit numele reginei în funcție la acea dată, astfel că Orfelinatul a fost denumit Principesa Elisabeta, chiar dacă ar fi fost just să se intituleze Orfelinatul Elena Cuza sau Elena Doamna.
În imensul edificiu s-a deschis Școala Normală în anul 1914 și a funcționat aici până în anul 1916, închisă fiind pe vremea Marelui Război și redeschisă tot în clădirea Orfelinatului tocmai prin anul 1919. Este din nou închisă și a treia oară, iar în 1922 se mută pentru mult timp, tot la Orfelinat. Acesta devenise neîncăpător cu orfanii rămași după război, dar și datorită noii unități școlare instalate aici adică Școala Normală .
S-a decis astfel să se mărească edificiul, așa că în primăvara anului 1923 se pornește la mărirea localului cu două noi pavilioane. În acest timp, Orfelinatul a devenit Școala de aplicație, adică secția vorbitorilor a devenit școală de aplicație de pe lângă Școala Normală, secția surdo-muților a rămas Institutul de Surdo-Muți, împreună cu secția orbilor. În fine, astfel de amănunte privesc mai puțin.
Clar este că în anul 1940, clădirea care avea 89 de încăperi, pe o suprafață construită de 3690 m p, într-un perimetru de 18 650 m.p. de teren are mult de suferit la Marele Cutremur. Se repară cu greu, lovitura de grație aplicându-i-o seismul din anul 1977, an după care începe demolarea imensului edificiu, cu excepția pavilionului care a adăpostit sediul Vestiro.
Dar în jurul anului 1977 nu exista această societate, aici funcționa tot Școala Specială care trebuia mutată repede în alt local corespunzător pentru acești copii nenorociți de soartă care sunt surdo-muții. Așa că în anul 1983 s-a dat în folosință complexul actual, iar rămășitele fostei Școli speciale au fost consolidate cât mai bine și au trecut în folosința unei foste întreprinderi comuniste, se zice că la I.J.P.I.P.S (Întreprinderea de Producţie Industrială şi Prestări Servicii), de unde Revoluția din 1989 și anii următori au condus-o către o afacere de succes în domeniul confecțiilor, dar care nu mai rentează azi, din păcate, pentru numeroasele muncitoare care își agoniseau aici cele necesare traiului.
Rămâne să vedem ce se va ridica în loc și poate că nu ne vom trezi cu alte blocuri, deoarece aceasta era specialitatea tovarășului Nicolae Ceaușescu.
Citiți și:Clădirea fostei fabrici de confecții Vestiro din Focșani, foarte aproape de finalizarea demolării
