Local

Actul normativ a intrat în vigoare: Pensiile vrâncenilor se măresc de la 1 septembrie. Crește și pensia minimă

Ionel Sclavone
21 aug 2020 3819 vizualizări

Pensionarii vrânceni vor primi, începând cu data de 1 septembrie, pensiile majorate cu 14%, dat fiind că ordonanța de urgență a Guvernului care prevedea această măsură a fost publicată în Monitorul Oficial.

OUG 135/2020 a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial din 18 august și a intrat în vigoare deja, astfel că majorările vor fi făcute începând cu 1 septembrie 2020. Potrivit actului normativ, din prima zi a toameni, punctul de pensie se va majora de la 1.265 lei, cât este în prezent, la 1.442 lei. Este o creștere cu 177 de lei. Cu acest prilej, conform OUG, va fi majorată și pensia mini

Măsura a fost adoptată de Guvernul PNL, condus de Ludovic Orban, în ciuda opoziției PSD care a cerut ca pensiile să crească cu 40%, conform legii pe care au adoptată în urmă cu un an și care ar fi trebuit să intre în vigoare începând cu 1 septembrie.  

Practic, punctul de pensie nu va fi de 1.775 de lei, nivelul la care ar fi ajuns în cazul unei majorări de 40% ci de 1.442 de lei.

Trebuie menționat că valoarea punctului de pensie a fost stabilită prin lege și se folosește la calcularea veniturilor la care are dreptul un pensionar, în funcție de stagiul de cotizare. Astfel, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu annual realizat de asigurat cu valoarea punctului de pensie.

Pe de altă parte, persoanele care au pensii foarte mici eneficiază de o indemnizație socială de la stat, în compensare, astfel încât suma pe care o primesc să atingă, (începând cu 1 septembrie) pragul minim de 800 de lei.

Intenția inițială de a crește punctul de pensie la 1.775 de lei, adică o majorare de 40%, risca să producă mari dezechilibre bugetare pentru Guvernul României, nu doar în acest an ci și în următorii.

Oficialii BNR și numeroși alți analiști economici au atras atenția, încă de anul trecut, că nu există nici o posibilitate ca acest procent să fie aplicat dintr-o dată, așa cum a propus PSD, fără ca economia României să fie pusă la pământ. Potrivit acestor, pensionarii trebuie să accepte o creștere mai mică a pensiilor, care poate fi suportată de bugetul statului, în locul unei creșteri mai mari – de 40% - care să ducă la colapsul economic al României.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.