Local

Actualul ministru al Transporturilor, despre autostrada care trece prin Vrancea: Intrăm în linie dreaptă pentru construirea A7

Ziarul de Vrancea
18 mar 2021 8305 vizualizări

Într-o postare pe contul său de facebook Cătălin Drulă actualul ministru al transporturilor aduce informații publice de ultimă oră referitoare la stadiul în care se găsește proiectul autostrăzii care trece prin Vrancea

Sunt gata studiul geotehnic și cel de fezabilitate pentru tronsonul Ploiești-Buzău din Autostrada Moldovei. După aprobarea lor azi de către CNAIR, în această săptămână va fi obținut și acordul de mediu pentru acest segment.

Calendarul pe care l-am anunțat rămâne valabil: în mai, începem licitația pentru EXECUȚIA tronsonului, lung de 63 de km, care cuprinde 6 noduri rutiere, 42 de poduri și viaducte, 4 parcări securizate și 159 de hectare de perdele forestiere.

Acesta este un proiect din ”noua generație” pregătită de CNAIR, unde toată partea de proiectare este pusă la punct înainte de lansarea licitației pentru execuție. Astfel, vom avea exproprierile făcute la zi, toate avizele, studiile geotehnice și acordurile necesare - astfel încât să putem începe lucrările în teren de îndată ce semnăm contractul de execuție.

Text informații + foto:Cătălin Drulă 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.