Local

Activități ale polițiștilor vrânceni de prevenire a consumului de droguri și a folosirii de obiecte periculoase

Ziarul de Vrancea
22 mai 2023 795 vizualizări

În perioada 15 – 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, Secțiilor de Poliție Rurală Nănești și Vidra, Poliției Orașului Odobești, Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități pe linia prevenirii portului sau folosirii fără drept, de obiecte periculoase și a consumului de substanțe psihoactive.

Informarea elevilor cu privire la riscurile consumului de substanțe psihoactive este unul dintre principalele  obiective ale polițiștilor vrânceni, motiv pentru care elevii care au beneficiat de aceste activități au aflat care sunt efectele drogurilor asupra organismului, conștientizând astfel riscurile folosirii acestora.

Importanța unui mediu sigur, atât în unitățile de învățământ, cât și în timpul liber, a fost explicată tinerilor prin exemplificarea unor situații concrete, în care folosirea sau să introducerea în incinta unităților de învățământ a unor obiecte din categoria celor periculoase au avut drept consecințe atât vătămarea unor persoane, cât și cercetarea respectivilor tineri în cadrul unor dosare penale.

Ca de fiecare dată, discuțiile au fost interactive, elevii au formulat întrebări, iar polițiștii au oferit răspunsuri curiozităților acestora.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.