Local

Acțiunile polițiștilor vrânceni pentru protejarea fondului silvic

Ziarul de Vrancea
23 apr 2021 2093 vizualizări

Asigurarea integrităţii fondului forestier reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, polițiștii desfășurând permanent activități pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

În urma activităţilor desfăşurate de polițiștii vrânceni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenționale, fiind confiscați peste 317 metri cubi de material lemnos.

 

În perioada 20-22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani și ai Direcției Silvice Vrancea și ai ocoalelor silvice de regim au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

 

În urma celor 31 de controale, din care 10 la depozite/instalații de material lemnos, au fost aplicate 30 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 rep. – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 66 000 lei.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 317 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 56.000 lei.

Exemple:

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Tulnici alături de specialiștii silvici din cadrul Gărzii

Forestiere Focșani și ai R.N.P. – Romsilva, au efectuat un control la un operator economic din comuna Tulnici, care, după notificarea prealabilă, a refuzat să se supună controlului pe linie silvică.

Având în vedere prevederile legale, s-a procedat la efectuarea controlului în urma căruia s-a constatat faptul că a fost expediată, fără a emite avize de însoțire conform prevederilor H.G. 497/2020, cantitatea de aprovimativ 17 mc cherestea, în valoare de peste 8000 lei,  operatorul fiind sanționat cu amendă în cuantum de 7000 lei și confiscarea contravalorii materialului lemnos.

De asemenea, operatorul economic a fost sancționat contravențional de către reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani, cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru refuzul/tergiversarea de a permite accesul și a exercita controlul conform Legii nr.171/2010.

Verificările au fost extinse și la punctul de lucru al agentului economic din satul Greșu, ocazie cu care s-a constatat că acesta a deținut cantitatea de peste 25 mc lemn rotund rășinoase fără proveniență legală și nu a respectat obligativitatea de a împrejmui spatiul depozitului pe toate laturile, fiind dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 8000 lei și măsura complementară a confiscării materialelor lemnoase în cauză.

În cursul zilei de ieri, 21 aprilie a.c., în urma unui control efectuat la o instalație de prelucrare a materialului lemnos din comuna Nereju, polițiștii au constatat faptul că de la începutul lunii în curs ar fi fost expediată cantitatea de 85 mc material lemnos, fără documente legale de proveniență.

Societatea comercială a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 85 mc, în cuantum de 8067 lei.

Tot ieri, în urma unui control efectuat la o instalație de prelucrare a materialului lemnos din comuna Nereju, polițiștii au constatat că în perioda 1-21 aprilie a.c. operatorul economic a expediat cantitatea de 31 mc fără documente legale de proveniență.

Și în acest caz, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 31 mc, în cuantum de peste 9000 lei.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea continuă acțiunile pentru protejarea fondului forestier, prin sancționarea ilegalităților comise în sfera circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

  B.P. Nr. 175 din 22 aprilie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.