Local

Acțiuni recente desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești, pentru siguranța cetățenilor

Ziarul de Vrancea
24 iul 2019 1690 vizualizări
Foto:arhiva ZdV-credit foto:Tele Europa Nova
Foto:arhiva ZdV-credit foto:Tele Europa Nova

Amănunte despre aceste acțiuni ne-au fost transmise prin intermediul buletinului de presă nr . 208 din 24 iulie 2019 editat de compartimentul de relații publice al IPJ Vrancea.

 

La finele săptămânii trecute, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au organizat o acțiune preventiv – reactivă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite de comerț precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

În urma a peste 130 de controale, au fost legitimate 160 de persoane, controlate peste 80 de autovehicule, fiind aplicate peste 120 de contravenții, în valoare totală de aproape 17 000 lei.

Dintre acestea, 97 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 6 - Legea 61/1991 R , 8 pentru încălcarea  Legii 12/1991 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 6 pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014 pentru stabilirea unor  măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, 4 -  HG 984/2005 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranța alimentelor.

Totodată s-a procedat la confiscarea valorică a mai multor bunuri.

Pe parcursul activităților au fost constatate în flagrant 3 infracțiuni, respectiv o infracțiune de natură patrimonială și 2 infracțiuni la regimul rutier.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.