Local

Acțiuni privind prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor în județul Vrancrea

21 nov 2021 948 vizualizări

  Polițiștii de imigrări din Vrancea au desfășurat , în această săptămână, mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, în cadrul cărora au fost depistați, cu ședere ilegală, patru persoane din Republica Moldova. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească România în termen de 15 zile. Totodată, au fost sancționați contravențional cu avertisment scris.

  Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări-Serviciul pentru Imigrări al județului Vrancea au desfășurat în această săptămână, mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor pe raza de competență.

 

   În cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat cu ședere ilegală 2 femei, în vârstă de 43, respectiv 50 de ani, din Republica Moldova, una dintre acestea fiind însoțită de 2 copii minori.

 

  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cetățenii moldoveni au intrat legal în Rromânia, însă la expirarea dreptului de ședere conferit de pașaportul biometric, nu au părăsit teritoriul țării și nici nu au întreprins demersuri legale pentru reglementarea șederii.

 

 Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele lor decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească România în termen de 15 zile. Totodată, cele două femei au fost sancționate contravențional cu avertisment scris, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

 

 Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acțiuni privind combaterea șederii ilegale, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.

  Vă invităm să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0237/207307 sau 0237/207304 și email vn.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

 

  Comunicat de presă SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI VRANCEA

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.