Local

Acțiuni pentru prevenirea absenteismului, a consumului de alcool, a substanțelor interzise și a tutunului

Ziarul de Vrancea
28 sep 2023 831 vizualizări

Siguranța elevilor reprezintă una dintre prioritățile polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, polițiștii desfășurând frecvent activități pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială în care sunt implicați elevii

 

Printre obiectivele urmărite de polițiști se regăsește prevenirea absenteismului școlar, prin identificarea elevilor care absentează nemotivat de la cursurile școlare.

Astfel, în dimineața zilei de 28 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Poliției Municipiului Focșani alături de jandarmi din cadrul IJJ Vrancea și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vrancea, Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Direcției de Sănătate Publică Vrancea au efectuat verificări în zona unităților de învățâmânt dar și la unităț  ile de alimentație publică (baruri, restaurante,etc.), în special a celor situate în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar, din municipiul Focșani.

În cadrul acțiunii au fost legitimați 61 de elevi, cu privire la care urmează să se efectueze verificări pentru a se stabili situația concretă, respectiv, dacă aceștia absentau nemotivat de la cursurile școlare, dar și pentru a se dispune măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații pe viitor.

Acțiunea a avut drept scop prevenirea consumului de alcool, tutun și substanțe interzise, prevenirea faptelor cu violență și a abandonului sau absentesimului școlar dar și verificarea activității agenților economici.

Au fost verificate 8 unități de alimentație publică din proximitatea unităților de învățământ și au fost reprelucrate aspectele cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor (inclusiv interdicția vânzării de tutun și alcool).

Totodată, au fost aplicate 5 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Scopul principal al acțiunii nu a fost aplicarea de sancțiuni, ci conștientizarea de către adolescenți a necesității respectării normelor legale dar și a importanței actului educațional în dezvoltarea și viitorul lor.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, scopul fiind acela de reducere a gradului de abandon şi absenteism şcolar, în subsidiar urmărindu-se reducerea riscului infracţional şi victimal al minorilor.

Polițiștii recomandă încă o dată:

NU intrați în discuție cu persoane străine și NU răspundeți la provocările acestora!

• NU intrați în conflict cu alți copii sau grupuri, şi încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă.

•   NU acceptați să fiți însoţiți sau să primiți cadouri din partea persoanelor străine. ATENȚIE! În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase!

•   Dacă te simţi urmărit, intră într-un magazin, mergi într-un loc aglomerat şi cere ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur!

•   Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informații personale despre voi sau familia voastră!

•   NU acceptați niciodată să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet!

•   Restricționați accesul la paginile voastre de socializare, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni!

•   Evitați să postați pe internet fotografii cu voi sau cu membrii familiei!

•   Cereți ajutorul, în orice situație, persoanelor în care aveți încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise!

 

B.P. Nr. 327 din 28 septembrie 2023

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.