Local

Irakian cu permis de ședere expirat, amendat de polițiștii din Vrancea și obligat să părăsească țara

Ziarul de Vrancea
10 ian 2022 1149 vizualizări

Poliţiştii de imigrări din Vrancea au depistat un bărbat, din Irak, care nu a părăsit țara noastră la expirarea perioadei de ședere. Pe numele acestuia a fost emisă o comunicare de părăsire a teritoriului României prin care este obligat să părăsească țara în cel mult 3 zile și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 lei. 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Vrancea au desfășurat, la data de 5 ianuarie a.c., o acțiune în cooperare cu Poliția Panciu, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat cu ședere ilegală un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Irak.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cetățeanul irakian a intrat legal în România, în baza unui document eliberat de un stat al Uniunii Europene, însă, la expirarea dreptului de ședere, nu a părăsit teritoriul țării.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestuia o comunicare de părăsire a teritoriului României, prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de 3 zile. Totodată, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0237/207307 sau 0237/207304 şi email vn.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro 

Serviciul pentru Imigrări al județului Vrnacea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.