Local

Acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

Dan Chiriac
24 sep 2017 376 vizualizări
Sediul poliției municipiului Focșani
Sediul poliției municipiului Focșani

În perioada 19-22 septembrie a.c., polițiștii vrânceni au organizat o acţiune preventiv-reactivă ce a avut drept scop creşterea siguranţei publice  precum și  prevenirea și combaterea faptelor antisociale care se comit în locurile în care se folosește forță de muncă ocazională (zilieri).

La acțiune au participat specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea. Astfel, pentru depistarea/localizarea persoanelor urmărite în temeiul legii, au fost efectuate 60 de controale din care 23 în spații de cazare aparținând persoanelor juridice și 37 în cele aparținând unor persoane fizice. Polițiștii au legitimat 819 de persoane și au constatat 61 de abateri de natură contravenţională care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de  10.500 lei. dintre sancţiuni, 20 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 97/2005 modificată- privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor, 9 pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 Republicată, privind conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică iar 32 pentru nerespectarea altor acte normative. (D.C.)   

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.