Local

Acțiune pentru combaterea faptelor din domeniul silvic - Peste 32 metri cubi de material lemnos au fost confiscați de polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Focșani

Ziarul de Vrancea
12 aug 2021 661 vizualizări

În cursul zilei de ieri, 10 august a.c., poliţiști vrânceni au efectuat verificări pe linia primirii, depozitării și comercializării materialelor lemnoase

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Focșani, au desfăşurat controale la două depozite de materiale lemnoase din județul Vrancea. În urma verificărilor pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de aproximativ 10 000 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 32 m.c. material lemnos, în valoare totală de aproximativ 21000 lei.

BULETIN DE PRESĂ Nr. 374  din 11 august 2021

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.