Local

Acțiune de prevenire a violenței în școli desfășurată de polițiștii BSȘ din IPJ Vrancea la Școala Gimnazială Câmpineanca

Ziarul de Vrancea
11 iun 2023 921 vizualizări

În data de 8 iunie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară au derulat activități de informare și educativ-preventive la Școala Gimnazială din comuna Câmpineanca.       

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritate pentru poliția vrânceană, mai ales că siguranţa şcolară constituie una dintre principalele condiţii pentru existenţa unui învăţământ de calitate.                              

Astfel, polițiștii au purtat discuții cu elevii, în vederea conştientizării  consecinţelor (fizice, psihologice, juridice etc) faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în vederea evitării situațiilor de risc și adoptării unor comportamente adecvate în mediul școlar.

 De asemenea, celor peste 100 de elevi prezenți li s-a vorbit despre fenomenul de bullying și efectele acestuia.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.