Local

Accident rutier la Homocea: o adolescentă de 15 ani transportată la Spitalul Județean Focșani

Ziarul de Vrancea
17 iul 2025 1923 vizualizări
Foto: Contul de facebook Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea
Foto: Contul de facebook Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea

 Un accident rutier produs miercuri seară, 16 iulie 2025 în jurul orei 19:22, în localitatea Homocea, a mobilizat echipajele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea și SMURD pentru acordarea primului ajutor victimelor implicate.

Potrivit unei informări de presă transmise de purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea la ora 20:23, Dispeceratul instituției a primit o solicitare de intervenție în urma unui accident în care a fost implicat un autoturism. La fața locului a fost trimis un echipaj de tip B2 al SAJ Vrancea, care a identificat două victime.

Una dintre victime, o tânără în vârstă de 15 ani, a suferit multiple traumatisme în urma impactului. Aceasta a primit îngrijiri medicale de urgență la locul accidentului, fiind ulterior transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Adjud. Având în vedere gravitatea stării sale, adolescenta a fost direcționată ulterior către Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Focșani, pentru investigații și tratament de specialitate.

Cea de-a doua victimă, care prezenta leziuni minore, a fost asistată de un echipaj SMURD de prim-ajutor.

Momentan, nu se cunosc cauzele exacte ale accidentului, iar autoritățile urmează să efectueze cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Ziarul de Vrancea va reveni cu detalii pe măsură ce ancheta autorităților avansează.


Redacția Ziarului de Vrancea

Citiți în continuare conținutul integral al informării de presă făcută publică miercuri seară 16 iulie 2025 de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea​

Informarea de presă inițială, miercuri 16 iulie 2025 ora 20:23, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:Astăzi la ora 19.22 Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a primit o solicitare pentru a interveni în cazul unui accident rutier în localitatea Homocea în care a fost implicat un autoturism.La solicitare a fost direcționată o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea tip B2 care a identificat două victime .O victimă în vârstă de 15 ani sex feminin cu politraumatism prin accident rutier a primit primele îngrijiri medicale calificate ,a fost preluată și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Adjud de unde a fost direcționată către Unitatea de primiri Urgențe( UPU) a Spitalului Județean Focșani..Pentru a doua victimă cu leziuni minore a fost alocat un echipaj de primul ajutor SMURD. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.