(Update) Accident mortal produs în această dimineață, la trecerea de cale ferată Șișcani-Adjud. Victima, un angajat al I.S.U. Vrancea
Știrea inițială 27.03.2021 ora 08:40,IPJ Vrancea: În jurul orei 07.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea au fost solicitati să intervină la un accident produs la trecerea de cale ferata Șișcani-Adjud.
Din nefericire, în urma impactului produs între un autoturism şi trenul InterRegio care circula pe ruta Pașcani-Adjud a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea unei minore în vârsta de aproximativ 5 ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor care au generat producerea accidentului feroviar.
Știre actualizată 27.03.2021, ora 09:21, ISU Vrancea, Buletin informativ nr 44- Persoană decedată și copil rănit în urma unui accident feroviar:Astăzi, 27 martie, în jurul orei 07:45, un apel primit la numărul unic de urgență 112, anunța despre producerea unui accident feroviar, la trecerea la nivel cu calea ferată din cartierul Șișcani, municipiul Adjud.
La fața locului s-au deplasat de urgență 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, cu 1 autospecială de intervenție, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.
În urma impactului dintre un autoturism și locomotiva unui tren care circula pe ruta Pașcani-Adjud au rezultat 2 victime, un bărbat și o minoră, rămase încarcerate.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea celor 2 victime din autoturism. Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 40 ani, nu mai prezenta semne vitale. Minora, în vârstă de 10 ani, a suferit traumatism toracic. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea prezent la fața locului și transportată la Unitatea Primiri Urgențe Focșani.
Cu regret nemărginit anunțăm că persoana decedată este angajat al I.S.U. Vrancea. Ne exprimăm profunda îndurerare pentru pierderea suferită.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea